Profesor al Liceului pentru Deficienţi de Vedere din Buzău, răpus de COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa LSDV Buzău
Sursa LSDV Buzău

În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Buzău au fost înregistrate 186 cazuri noi de infectare şi alte două cazuri de reinfectare. De asemenea, DSP a raportat şi cinci decese în rândul unor pacienţi cu vârste cuprinse între 66 şi 82 de ani.

Luni, judeţul Buzău a depăşit pragul de 600 de decese în rândul pacienţilor infectaţi cu Covid-19, de la începutul pandemiei. Cu cele 14 cazuri raportate de DSP, s-a ajuns la 606 decese. 

Pe lista buzoienilor răpuşi în ultimele zile de coronavirus a apărut şi numele profesorului de geografie Viorel Ionaşcu, de la Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere. 

”O inimă mare a încetat să mai bată! Un suflet nobil s-a ridicat la Cer! Deplângem, cu nemărginită durere, stingerea neaşteptată din viaţă a bunului nostru coleg şi prieten, profesor Viorel Ionaşcu! Odihnă veşnică în Lumină!”, au transmis colegii profesorului Ionaşcu.

Spitalul de la Smeeni devine unitate suport Covid-19

Marţi, Ministerul Sănătăţii a aprobat solicitarea făcută de autorităţile judeţene pentru a transforma spitalul de la Smeeni în unitate suport Covid-19 pentru a putea trata în continuare pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, având în vedere că celelalte spitale sunt aglomerate şi medicii nu mai fac faţă unui număr atât de mare de pacienţi. 

În spital vor fi amenajate 35 de paturi pentru bolnavii care vor fi transferaţi la Smeeni. Aici vor fi trataţi pacienţii cu forme uşoare şi medii de boală, la fel ca şi în cazul spitalului de la Nehoiu.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cadavru cu urme de violenţă, găsit în Piteşti, lângă calea ferată. Ce au descoperit oamenii legii

Bătăuşi reţinuţi de poliţişti după o demonstraţie de forţă într-o comună din Argeş. Indivizii au lovit un consătean şi i-au făcut praf maşina

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite