VIDEO Primul bogat al Buzăului a început să facă bani din vânzarea de căruţe şi garduri

VIDEO Primul bogat al Buzăului a început să facă bani din vânzarea de căruţe şi garduri

Constantin Toma are şi o fabrică de stingătoare

Constantin Toma, actualul proprietar al Grup Romet, este primul milionar al Buzăului de după Revoluţie şi continuă să deţină supremaţia printre bogaţii Buzăului. Conform celei mai recente ediţii a Top-ului Forbes România, cea din 2013, Toma are o avere estimată la 29 de milioane de euro. A început să facă avere de pe urma unei fabrici de căruţe şi garduri pentru cimitire şi gospodării.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Constantin Toma s-a născut în comuna Ţinteşti, în anul 1959, unde a şi copilărit până vârsta majoratului. A terminat Facultatea de Tehnologia Construcţiilor de Maşini, alegând ca specialitate mecanica. 
 
Revoluţia l-a prins pe Constantin Toma, atunci în vârstă de 30 de ani, şef la una dintre firmele de stat, Metalurgica Buzău (Aromet), care deservea aproape toată industria autohtonă de tractoare, camioane, automobile şi maşini agricole.
 
Imediat după 1990, uzina buzoiană care număra peste 3.000 de angajaţi a început declinul iar Constantin Toma a simţit atunci că e momentul să dezvolte afaceri pe cont propriu. Primii bani câştigaţi au fost din cultivarea şi vânzarea pepenilor. A achiziţionat apoi un grajd, în Ţinteşti, pe care l-a transformat într-o mică fabrică de căruţe, apoi de garduri.
 
“Am luat un strung de la Cooperativa în lichidare, o maşină de frezat şi una de găurit. Le-am luat foarte ieftin. Am cumpărat materiale foarte ieftine de la fostele baze de aprovizionare şi, cu foşti angajaţi de la fabrică, am început să facem căruţe vreun an şi jumătate. Ne-am dat seama foarte repede că nu acesta era viitorul şi am căutat să facem tot felul de lucruri, inclusiv garduri pentru cimitire, garduri pentru curte”, a declarat Constantin Toma.
 
În fabrică, au lucrat patru sute de oameni, foşti colegi, foşti lucrători la uzina de stat care dăduse faliment cu un an în urmă.
 
Mai târziu, în fabrica sa a început să asambleze şi produse pentru companiile de apă care solicitau aceste servicii. Afaceristul a fost contactat ulterior de nişte ingineri de la Romcarbon Buzău pentru a-i prezenta o invenţie de purificare a apei. Avea să câştige cu ea medalia de aur la salonul mondial de invenţii, de la Bruxelles, doi ani mai târziu. Şi-a deschis imediat o fabrică de filtre de apă, denumită „Aquator”, care au avut mare căutare în ţară şi străinătate.
 
Milionarul a continuat investiţiile, achiziţionând mai întâi Serv Agromec Buzău, actualul Agroglobal, cu circa 400.000 de euro, apoi fosta fabrică la care lucra, respectiv Aromet Buzau.
 
În cele două decenii de muncă, Constantin Toma a pus pe picioare un holding cu afaceri de peste 200 de milioane de euro, compusă din companii care îşi desfăşoară activitatea în domenii precum echipamente pentru industria apei, industria energetică sau pentru irigaţii.
 
Crescut la ţară, omul de afaceri nu a putut sta deoparte însă de agricultură. În prezent, lucrează circa 8.000 de hectare de teren, cultivat cu plante tehnice, iar mai nou vrea să crească şi animale, urmând ca în timp să facă şi procesare, poate chiar să apeleze la fonduri europene nerambursabile, practic să închidă cercul.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: