Primarul Buzăului, îndemnat să alunge ciorile care zboară deasupra oraşului VIDEO

Primarul Buzăului, îndemnat să alunge ciorile care zboară deasupra oraşului VIDEO

Sursa I. Bunilă

Invazia de ciori, fenomen observat în aceste zile la Buzău, i-a fost adus în atenţie primarului, pe un site de sesizări. Un cetăţean îi cere edilului-şef să alunge păsările care, de peste o săptămână, înnegreşte cerul, dimineaţa şi seara.

Ştiri pe aceeaşi temă

Numărul ciorilor de deasupra Buzăului a crescut enorm în ultima vreme, iar spectacolul înaripatelor se desfăşoară parcă după program, în zori şi la asfinţit. 
 
Miile de păsări pot fi observate în special în zona de sud a oraşului, deasupra parcului Crâng. 
 
Zilele trecute, un buzoian deranjat de zgomotul şi mizeria produse de miile de ciori i-a lăsat primarului un mesaj pe site-ul de sesizări buzaucityreport.ro prin care îi cere ajutorul.
 
„Domnule primar, de o săptămână, în fiecare dimineaţă între orele 7-8 pe Unirii Sud este apocalipsa de ciori pe blocuri şi deasupra blocurilor, nu poţi să ieşi din casă să mergi la serviciu că eşti bombardat de găinaţi, nu mai zic de maşini, sunt albe toate de găinaţi. Dacă puteţi să faceţi ceva, să le alungaţi din oraş”, a scris buzoianul.
 
 
Sesizarea nu a stârnit încă o reacţie din partea edilului-şef. Ciorile sunt prezentate drept unele dintre cele mai sociabile păsări, deşi prezenţa lor în număr tot mai mare în aglomerările urbane deranjează frecvent.
 
Ciorile fac parte din familia Corvidelor, care în România sunt prezente cu opt specii. Printre acestea, cele mai prezente sunt ciorile de semănătură (Corvus frugilegus). Potrivit Societăţii Ornitologice România, una dintre speciile cele mai răspândite în ţară este cioara de semănătură.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările