Primăria va negocia cu Staţiunea de Cercetare Legumicolă un acord pentru amenajarea unui drum printre grădini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reţeaua de drumuri din Buzău se va îmbogăţi cu cel puţin un drum, care va lega Aleea Sporturilor de centrele comerciale de pe Unirii Nord. Un prim pas al municipalităţii în acest demers va fi făcut săptămâna viitoare, când conducerea primăriei va avea negocieri cu Staţiunea de Cercetare Legumicolă, pe teritoriul căreia urmează să fie realizată investiţia.

”Sunt două variante: un drum care va trece prin mijlocul terenurilor staţiunii. Spun terenurilor, pentru că se pare că cele 12 hectare care le-au rămas sunt împărţite în două de acest drum asfaltat care începe de la Aleea Sporturilor. Am mai identificat un drum, unde avem şi noi municipalitatea proprietate, prin dreptul Hidroelectrica, un drum de pământ care are pe partea dreaptă mult teren al municipiului Buzău. Am hărţile în birou şi în viitorul apropiat, cel târziu săptămâna viitoare, vom începe discuţii cu cei de la Staţiune. Nu depinde în totalitate nici de ei pentru că aparţin de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice. Este un drum lung pentru amenajarea căruia va fi nevoie probabil şi de o hotărâre de govern”, a declarat primarul Constantin Toma.

Potrivit edilului şef, un alt drum ar putea fi amenajat pe terenul dintre Aurora Mall şi Kaufland, pentru a putea fi folosit de buzoienii care vin la centrele comerciale din Dorobanţi, Broşteni şi Marghiloman astfel încât să nu mai fie nevoiţi să intre pe Bulevardul Unirii. ”Am putea aduce aproape o treime din Buzău pe această rută. Nu ar mai ahjunge în giratoriul de la Carrefour. Am mai descoperit o bucată de pământ care este între cele două supermarketuri şi am putea avea o intrare prin spate”, a mai precizat Toma.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite