Preotul Gheorghe Dragomirescu a fost omorât în bătaie, în arestul Securităţii

Preotul Gheorghe Dragomirescu a fost omorât în bătaie, în arestul Securităţii

Preotul Gheorghe Dragomirescu      FOTO Ziarul Lumina

Preotul Gheorghe Dragomirescu, paroh în localitatea Lopătari, judeţul Buzău, a murit anchetat şi bătut de Securitate, la nouă zile de la data arestării. Era acuzat că aprovizionează legionarii fugiţi în munţi şi că ascultă posturi de radio care contestau regimul comunist.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Născut în 1915, într-o familie de ţărani săraci din Blăjani, judeţul Buzău, Gheorghe Dragomirescu a urmat Seminarul „Chesarie Episcopul“ din Buzău, apoi, din salariul de cântăreţ la biserica din satul natal, cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi.
 
La 12 noiembrie 1940, a fost hirotonit preot, după care a primit parohie în comuna Mărăcineni. A ajuns apoi la mănăstirea Barbu iar după o scurtă perioadă petrecută aici, la 4 februarie 1946, s-a transferat la parohia Lopătari.
 
În perioada interbelică, din dragoste pentru semenii săi şi credinţă, a fost animat de curentele politice care propagau schimbarea spirituală a ţării. Încă din 1940, a fost atras de Mişcarea Legionară, care se opunea ateismului bolşevic şi pe care o vedea ca pe o şcoală a sufletului pentru a forma buni creştini. 
 
Părintele Dragomirescu s-a afirmat permanent împotriva utilizării violenţei ca mijloc de impunere politică în stat, fiind un sprijin spiritual şi material pentru credincioşii săi. Aşa i-a ţinut permanent lângă altarul parohiei în care slujea. Le spunea mereu că oamenii trebuie să fie drepţi, cinstiţi şi de onoare, să-i respecte pe funcţionarii satului şi statului.
 
Preotul Gheorghe Dragomirescu a avut un rol important în comunitatea din Lopătari. A înfiinţat cantine la trei şcoli, a aprovizionat satul cu porumb, în acel an fiind o secetă cumplită în regiune. 
 
Nu a participat la rebeliunea legionară din ianuarie 1941, fiind achitat de Curtea Marţială. Adevăratul calvar a început după instaurarea regimului comunist.
 
Iniţial, a fost acuzat că îi ajută cu provizii şi haine pe legionarii ascunşi în munţi, conduşi de medicul Corneliu Şercăianu şi avocatul Nicolae Păun. La 18 februarie 1949, i s-a organizat un flagrant, moment când a fost arestat de Securitate şi anchetat prin metodele specifice vremii. La 6 februarie 1950, Tribunalul Militar Braşov l-a condamnat la un an de închisoare.
 
În timp ce era reţinut şi judecat de comunişti, toţi credincioşii din parohie, inclusiv reprezentanţii organizaţiilor comuniste, cereau eliberarea sa, deoarece susţineau nevinovăţia preotului Dragomirescu.
 
Revenit în Lopătari, după multe intervenţii la Ministerul Cultelor, a fost repus în drepturi la 15 decembrie 1953. Şase ani mai târziu, a fost din nou arestat de Securitate, la 19 august 1959, împreună cu mai mulţi credincioşi apropiaţi, fiind suspectat de „uneltire contra ordinii sociale“.
 
Informatorul cu nume conspirativ Iorgu a precizat că preotul Dragomirescu a răspândit printre credincioşi discuţii cu caracter duşmănos contra regimului din Republica Populară Română. 
 
O altă acuzaţie adusă de Securitate pe baza notelor informative ale delatorilor din jurul său a fost aceea că asculta posturile de radio străine şi comenta evenimentele din Ungaria, din toamna anului 1956, pe un ton ostil la adresa URSS. Părintele Dragomirescu nu a recunoscut niciuna dintre învinuiri, spunând că se ştia urmărit si nu putea face astfel de greşeli.
 
În urma loviturilor primite în anchetele din sediul Securităţii din Buzău, în noaptea de 27 spre 28 august 1959 preotul Gheorghe Dragomirescu a murit. În Ordonanţa de încetare a procesului penal, din 31 august, s-a precizat că inculpatul Gheorghe Dragomirescu s-a sinucis prin strangulare, în timpul anchetei.
 
Unele mărturii arată că părintele ar fi fost sugrumat cu sârmă ghimpată. Nici acum nu se ştie unde a fost îngropat cadavrul părintelui Dragomirescu. Certificatul de deces emis în 1961 a fost înmânat preotesei abia în 1963.
 
Pentru acoperirea crimei, responsabilii din Securitate au dispus trimiterea lui în justiţie, astfel încât, la 7 octombrie 1959, părintele era condamnat la nouă ani închisoare corecţională! 
 
Nimeni nu a mai căutat să verifice dacă cel judecat se afla, viu sau mort, la una din închisorile destinate deţinuţilor politici. Mulţi ani la rând, familia şi autorităţile bisericeşti l-au aşteptat în zadar să revină în comunitate, după august 1964, când s-a decretat amnistia generală a deţinuţilor de conştiinţă. 
 
Citeşte şi:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: