Poveşti tulburătoare din adăpostul oamenilor străzii din Buzău: un ucigaş de poliţişti, bătrâni abandonaţi de familii şi tineri evacuaţi din centrele de plasament

Poveşti tulburătoare din adăpostul oamenilor străzii din Buzău: un ucigaş de poliţişti, bătrâni abandonaţi de familii şi tineri evacuaţi din centrele de plasament

Ştefan Teodor este un mare consumator de presă

Adăpostul oamenilor străzii din Buzău este locul unde se strâng sub acelaşi acoperiş poveştile triste ale celor mai oropsiţi buzoieni. Si-au găsit refugiu aici bărbaţi părăsiţi de soţii şi copii, tinere care au fost date afară din centrele de plasament, dar şi persoane care sunt fără căpătâi de când se ştiu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şapte femei şi 30 de bărbaţi îşi împart necazurile şi poveştile triste la centrul de primire de pe strada Speranţei. Unii au venit singuri, dar alţii au fost strânşi de pe stradă de jandarmi, poliţişti locali sau aduşi de ambulanţă. 
 
Cei mai mulţi sunt bătrâni aruncaţi de soartă sau de familie direct în stradă. Bolnavi şi suferinzi, dar şi uitaţi de familii, ei şi-au gasit adăpost, căldură şi un pat moale la centrul de primire pentru adulţi. 

Printre cei adunaţi de prin scările de bloc ori chiar de pe câmpuri îl găsim pe Marin Ciortan. La 61 de ani nu are nimic şi, în vreme ce  alţii de vârsta lui se bucură de nepoţi, el îşi plânge destinul. A trăit într-o familie dezbinată şi a apucat-o pe străzi de mic copil. A fost boxer timp de şapte ani la Voinţa Brăila şi a luptat la categoria grea. 
 
Doar cu opt clase şi fără părinţi care să-l sustină, a apucat calea greşită. A ajuns să fure, iar la 26 de ani chiar să ucidă. „Am fost condamnat la moarte, pentru împuşcarea a doi poliţişti”, mărturiseşte Marin Ciortan. 
 
Pedeapsa capitală i-a fost comutată după procese în 25 de ani de temniţă. Viaţa în spatele gratiilor i-a arătat că a lua o viaţă este o greşeală pe care o plăteşti cu ce e mai scump, libertatea. „A fost un regret mare. Era o puşcărie foarte grea. Am stat doi ani de zile legat în lanţuri. Serios, nu mint cu nimic”, povesteşte Marin Ciortan.

 
Fostul pugilist suferă însă de o boală gravă,iar zilele îi sunt numărate. A fost internat în spitalul judeţean cu cancer în fază terminală.
 
Pe Ion Niţă, un bărbat firav, de 61 de ani, îl găsim lângă un calorifer, de la etajul adăpostului pentru oamenii străzii.  
 
A rămas fără acoperiş deasupra capului în urmă cu 14 ani. Cei doi copii pe care îi are i-au vândut apartamentul ca să aibă bani să emigreze în Germania. Şi-au lăsat tatăl bolnav de inimă fără niciun sprijin. A dormit pe la rude, la început, apoi prin gări sau scări de bloc. „Casă nu mai am, pentru că mi-au vândut-o copiii. M-au abandonat de tot şi nu au mai dat niciun semn de viaţă. Asta e, pentru copii eşti bun numai când ai bani, după aia nu mai eşti. Am doi ani de când vin aici. Am pensie vreo şapte milioane de lei vechi, fiindcă am muncit 42 de ani la Metalurgica. Problema e că sufăr de inimă şi nu se ştie cât mai am de trăit. Bine că are cine să îmi ţină o lumânare, aici, la adăpost”, spune Ion Niţă.

 
Alt bătrân, altă poveste cutremurătoare. Fost diriginte de şantier şi absolvent de şcoală de arhitectură, Ştefan Teodor a ajuns la 64 de ani să nu se mai bucure de munca sa de-o viaţă, din cauza băuturii. După ce soţia l-a abandonat, Teodor s-a aciuat pe unde a putut, pe la prietenii şi foştii colegi de serviciu până într-o zi, când toate uşile i s-au închis şi a ajuns pe străzi. 

A fost găsit în gara Buzău de poliţie, dus la spitalul Săpoca, beat, apoi internat în adăpost. „Am făcut şcoala tehnică de arhitectură, care era pe lângă Gara de Nord, în 1969, când se dărâma toată Colentina. M-am angajat prima oară la ICMJ, apoi am făcut armata, după care am avut mereu de lucru în construcţii. După divorţ, în 1998, am locuit la serviciile pe care le-am avut. Am stat doi ani în Constanţa, când am băgat gaze. Am lucrat apoi în Buzău la unul care transporta lemne în China şi aveam cazare în gară. Mă ocupam cu de toate, eram magazioner, ţineam contabilitate primară”, povesteşte Ştefan Teodor.

 
De la divorţ, nici copiii nu au mai vrut să ştie de el. „Băiatul mi-a mai răspuns când am apelat la el să mă ajute cu bani pentru medicamente. De fetiţă din 1998 nu mai ştiu nimic. I-am dus la creşă, grădiniţă, liceu şi facultate apoi s-a rupt legătura cu familia. A fost nedreaptă viaţa pentru că am fost cinstit. Aveam doi copii, aveam cu ce-i întreţine, pentru că părinţii erau de la ţară, cu animale, păsări. Am ajuns acum aici. Totul, din cauza stării de nervi, că am vrut să mă şi sinucid, şi pentru că nu am strâns nimic”, spune Ştefan Teodor.
 
Geta Neagu a trăit toată viaţa prin străini. Abandonată de la naştere, a crescut într-un centru de plasament de unde a fost dată afară când a împlinit 18 ani. Ziua munceşte în folosul comunităţii, ca să câştige ajutorul social de la primărie, iar noaptea se întoarce în centru. „E rău să stai pe stradă, să tragă unul, altul de tine, că aşa li se întâmplă femeilor fără rost. Până să ajung aici, stăteam la spălătorul unui bloc din centru. După 12 noaptea urcam scările, uşor, ca să nu mă audă locatarii, şi plecam la 6 dimineaţa. Aici ne strângeam mai mulţi tineri care am terminat şcoala. Mai mult prin blocuri am stat”, spune Geta.

 
Acum are 33 de ani şi trei copii premianţi şi campioni de atletism pe care i-a dus la un centru de plasament după ce a divorţat. „Pentru copiii mei lupt să trăiesc. Ziua muncesc şi seara vin la adăpost. Copiii sunt bine şi mă duc la ei, la centrul de plasament 2, de câte ori este nevoie. Învaţă foarte bine, la Sportiv, şi sunt foarte mândră de ei. Plânge sufletul în mine că nu îi am pe lângă mine, dar nu am ce face. Mă bucur pentru că mă ştiu de mamă, şi de aceea vreau să mă duc mai des la ei, ca să nu ne răcim unii de alţii", adaugă Geta.
 
Centrul are reguli interne pe care cei asistaţi trebuie să le respecte. Cei adăpostiţi aici nu au voie cu băuturi alcoolice sau substanţe halucinogene, nu au voie să facă scandal şi participă toţi la buna gospodărire a instituţiei. Centrul are infirmier, asistent medical, psiholog, iar cheltuielile cu hrana costă bugetul primăriei 16,60 lei pe zi de persoană. 
 

CITIŢI ŞI:

Primăria a adunat de pe străzi 465 de oameni fără adăpost

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările