Povestea ucigaşului în serie care acţiona de Anul Nou, între ficţiune şi episod din istoria criminalităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un top al celor mai odioşi criminali români, readus în atenţia publică după cazul Caracal, figurează şi Grigore Uruc, un „ţăran analfabet“ care ucidea copii de Anul Nou. Povestea asasinului din anii `80 a fost rostogolită în mai multe publicaţii tip magazin drept un episod din istoria criminalităţii. Lansat de scriitorul de romane poliţiste Traian Tandin, episodul este un fals, spun foşti ofiţeri de criminalistică din Buzău.

Analfabetul criminal Grigore Uruc este clasat pe locul al patrulea în topul celor mai odioşi ucigaşi români, realizat de fostul ofiţer criminalist Traian Tandin. Uruc ar fi terorizat o ţară întreagă la sfârşitul anilor '80, printr-o serie de crime de o atrocitate greu de imaginat.

Devenit scriitor de romane poliţiste în urma experienţei sale de investigator, Traian Tandin a lucrat ca ofiţer criminalist în Serviciul Judiciar al Inspectoratului General al Poliţiei până în 2000, când a fost pensionat cu gradul de colonel.

Potrivit autorului, criminalul a acţionat vreme de patru ani numai în noaptea dintre ani, fiind penultimul infractor condamnat la moarte în România, înainte de Revoluţia din Decembrie 1989. Povestea este relatată cu amănunte precise de datare şi localizare, elemente care induc impresia că se bazează pe fapte reale.

Astfel, aflăm că pe 2 ianuarie 1985, trupul neînsufleţit al unei copile de 14 ani a fost descoperit în interiorul unei centrale termice din Buzău. Fata fusese omorâtă în chinuri cumplite. În urma anchetei declanşate imediat după descoperirea atrocităţii, poliţiştii au aflat că victima era un copil al străzii, pe nume Cerasela Dimineţ. 

Cadavrul fetiţei era străpuns de multiple lovituri de cuţit, iar anchetatorii şi-au dat repede seama că aveau de-a face cu un psihopat. Deşi copilul murise în urma primei lovituri de cuţit, asasinul cu minte bolnavă continuase să îi schingiuiască trupul rămas fără viaţă. Omorul avusese loc chiar în noaptea de Anul Nou.

Opinia publică asocia crima cu numele unui ucigaş cunoscut care stârnise groază cu câţiva ani înainte, oamenii fiind convinşi de apariţia unui nou Ion Râmaru. În ciuda eforturilor depuse de anchetatori pentru depistarea criminalului, „dosarul Cerasela” s-a închis cu Autor Necunoscut. 

Se spune că presiuni pentru găsirea criminalului ar fi venit chiar din partea lui Nicolae Ceauşescu, dar toate eforturile anchetatorilor care au lucrat la caz în următorul an s-au dovedit în zadar.

Asasinul de Anul Nou a şocat iar în 1986. Tot în noaptea de Revelion, un alt copil al străzii, în vârstă de 13 ani, a fost găsit mort în apropierea Şcolii generale nr. 4 din Buzău. 

    

S-a crezut, într-o primă fază, că băieţelul a fost victima unei haite de câini vagabonzi, trupul lui fiind efectiv sfârtecat. În urma anchetei declanşate, s-a descoperit însă că băieţelul fusese ucis prin înjunghieri repetate, ca şi Cerasela. Anchetatorii au concluzionat repede că este vorba despre acelaşi autor, iar vestea unei noi crime, cu acelaşi mod de operare, i-a îngrozit şi mai tare pe locuitorii oraşului. Nici de data aceasta criminalul nu a fost de găsit.

La Revelionul din 1987, toată poliţia era în alertă. Ceea ce oamenii legii anticipau că se va întâmpla, s-a adeverit. La câteva ore după trecerea în noul an, 1987, s-a descoperit un nou cadavru. 

Cosmin Gruiu, un copil al străzii în vârstă de 14 ani, a fost descoperit mort. Fusese înjunghiat cu nu mai puţin de 24 de lovituri de cuţit. Nici de data aceasta criminalul nu a fost de găsit, iar dosarul s-a închis cu autor necunoscut.

Criminalul a fost prins în noaptea de Revelion din 1988. Anchetatorii au descoperit că autorul odioaselor asasinate era Grigore Uruc, un ţăran analfabet din comuna ”Ţintaşi” de Buzău. 

Omora din plăcere, o dată pe an, în oraşul Buzău, în noaptea de Revelion. Din păcate, criminalul a ajuns pe mâna poliţiştilor după ce mai făcuse o victimă. 

În noaptea de Revelion din 1988, Grigore Uruc mai luase o viaţă: o fetiţă în vârstă de 13 ani. Copila îşi găsise sfârşitul înjunghiată de mai multe ori.

Criminalul vinovat de toate cele patru omoruri a fost judecat rapid. A fost condamnat la moarte şi executat în acelaşi an, la data de 11 iunie 1988. Executarea lui Grigore Uruc a fost penultima condamnare la moarte din timpul regimului trecut. ”Numele lui, alături de cel al lui Râmaru, a rămas în istoria celor mai odioşi criminali români”, este ideea din finalul poveştii.

Personajul şi crimele sale lipsesc din memoria foştilor criminalişti buzoieni

Episodul despre criminalul în serie din Buzău, care uicdea copii la trecerea dintre ani, este doar o ficţiune, spun foştii criminalişti din Buzău. Un indiciu care generează dubii asupra veridicităţii materialului este menţionarea unei localităţi care nu există în judeţul Buzău, Ţintaşi.

Există comuna Ţinteşti, lângă municipiul Buzău, însă bătrânii de aici nu-şi amintesc să fi avut printre ei un criminal în serie condamnat la moarte înainte de Revoluţie. Numele Grigore Uruc nu are nicio rezonanţă cunoscută printre oamenii trecuţi de 60 de ani.

Nici foştilor poliţişti din Buzău care au activat în anii `80 nu le sună cunoscut numele, ori un asemenea caz. ”Nu am avut la Buzău un asemenea criminal în serie. O astfel de faptă anchetată în carieră mi-ar fi rămas întipărită toată viaţa în minte”, ne-a confirmat Ionel Lupu, fost criminalist în Poliţia Buzău. 

Alţi foşti poliţişti cred că povestea criminalului în serie Grigore Uruc ar putea fi transpunerea în spaţiul local a vreunui caz mai vechi, din altă ţară. ”Este o ficţiune şi doar atât. Nu am auzit nici eu şi nici alţi colegi, unii de la poliţia capitalei, să fi existat un asemenea criminal”, spune Neculai Zamfirescu, fost ofiţer de poliţie şi doctor în ştiinţe criminale.  

”Nu am avut crime în serie la Buzău”, a fost reacţia fostului comandant al Poliţiei Buzău, Ion Iaru. Cea mai odioasă crimă înregistrată în judeţul Buzău, la sfârşitul anilor `80, ar fi fost uciderea de către un bărbat dintr-o comună buzoiană de la munte a propriilor copii.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite