Portret / Cătălina Miriţă este concurentă la titlul de Miss Buzău

Portret / Cătălina Miriţă este concurentă la titlul de Miss Buzău

Cătălina Miriţă

A intrat în urmă cu jumătate de an în lumea prezentărilor de modă, dar planurile sale nu tind neaparat spre o carieră în modelling, dorindu-şi să ajungă medic pe ambulanţă

Ştiri pe aceeaşi temă

Ca aproape orice fată, încă din copilărie Cătălina a fost pasionată de modă şi de haine cât mai cochete.Abia când a ajuns la liceu şi-a dat seama că pentru a face o carieră în acest domeniu este nevoie de cursuri şi de multă muncă. Un amic i-a vorbit despre o agenţie de modele şi imediat s-a gândit să participe la un casting.

„Am fost la un casting cu mai multe fete unde a trebuit să defilez, să mă întorc, să am atitudine şi de atunci am rămas în agenţie. Acum merg săptămânal la cursuri şi învăţ cum să merg, cum să pozez, sunt lucuri care nu le faci pe stradă", ne-a spus Cătălina.


Prima prezentare
După pregătirile din fiecare săptămână, Cătălina Miriţă a avut prima ocazie să arate ceea ce a învăţat. În februarie a defilat pentru prima dată în faţa buzoienilor iubitori de modă. „A fost o ieşire alături de fetele vechi din agenţie într-un club de Sfântul Valentin. A fost ceva frumos, spectaculos, nu am avut emoţii. Am avut şi o costumaţie frumoasă şi chiar m-am şi distrat alături de colegele mele", povesteşte manechinul.



Se pregăteşte de concurs
Acum se pregăteşte intens să participe la Miss Zilele Buzăului unde speră să aibă succes şi să impresioneze publicul. „Am ieşit deja Miss Boboc la Buzău şi mi-a părut bine, însă după concurs au existat foarte multe discuţii, erau păreri împărţite, unii spuneau că trebuia să câştig, alţii nu. Aşa că dacă voi ieşi Miss Buzău mă voi bucura pe de-o parte, dar ştiu că vor exista şi discuţii răutăcioase", ne-a spus Cătălina Miriţă.


În viitor i-ar plăcea să facă o carieră din pasiunea sa pentru modelling şi ar vrea să ajungă să defileze pe podiumurile din străinătate. „Nu vreau să ajung la Bucureşti pentru că se vorbeşte că oamenii nu sunt prea serioşi acolo, dar mi-ar plăcea să ajung în altă ţară. Cel mai mult îmi place în Italia", mărturiseşte manechinul.


Manechin şi medic
Pe lângă pasiunea pentru modă, Cătălinei îi place foarte mult să îşi ajute semenii. De aceea în viitor şi-ar dori să se împartă între meseria de manechin şi cea de medic pe ambulanţă. „Ceea ce vreau să fac în viitor nu prea are legătură cu profilul meu de filologie de la liceu. Eu vrea să devin medic pe ambulanţă, pentru că atunci când văd lumea rănită îmi place să îi ajut, nu mi-e teamă de sânge. Ştiu şi că pentru această meserie trebuie să fac compromisuri pentru că nu prea am zile libere sau sărbători libere, dar mai important este că îmi place", ne-a spus Cătălina Miriţă.


Întrebări şi răspunsuri


Cum îţi place să te îmbraci?
Înainte să fac cursurile de model nu prea dădeam importanţă, dar acum îmi place să mă îmbrac cât mai diferit de restul lumii. De exemplu, nu purtam tocuri pentru că eram înaltă şi slabă, dar acum nu mai am nicio reţinere. Îmi place să mă îmbrac şi elegant, dar şi casual, dar să fiu puţin diferită de ceea ce se vede pe stradă.


E nevoie de sacrificii penru cariera de manechin?
În primul trebuie să îţi menţii o greutate optimă. Deocamdată, pot să spun că sunt norocoasă pentru că nu mă îngraş şi mănânc orice, beau orice. Cu toate acestea, am grijă ca după ora şase seara nu mai mănânc. La o prezentare trebuie să fii mereu în formă şi odihnită şi nu poţi să îţi pierzi nopţile.

Ce îi place
Îmi place să merg la cursurile de modeling, iar în timpul liber îmi place să ies la plimbare cu prietenii în prac, în oraş, mai ales dacă este vreme frumoasă. Îmi place să mă distrez, iar la şcoală ca materii îmi plac româna şi franceza.

Ce nu îi place
Nu prea îmi place matematica. Nu îmi plac oamenii mincinoşi, prefer adevărul dureros decât minciunile. Nici cei prefăcuţi nu sunt pe placul meu. Nu îmi place nici să mă trezesc dimineaţa.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: