Ponturi pentru o vară sănătoasă. Cardiacii şi copiii trebuie să evite ieşirea din casă în perioadele de caniculă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Zilele toride de vară sunt din ce în ce mai aproape. În perioada de vârf a verii, organismul se resimte, iar pentru a evita înrăutăţirea stării de sănătate medicii au întocmit un set de recomandări.

În cele ce urmează, vă prezentăm câteva sfaturi astfel încât în sezonul cald sănătatea dumneavoastră să nu aibă de suferit. O atitudine corespunzătoare unei asemenea perioade a anului vizează alimentaţia, conduita zilnică, dar şi igiena personală.

În primul rând, trebuie să evităm, mai ales cardiacii şi copiii, să ieşim în perioadele de căldură mare, de la ora 11.00 până la ora 18.00. În al doilea rând, consumăm multă apă, să evităm consumul de băuturi alcoolice, hainele să fie lejere, de culoare deschisă.

Cel mai important lucru pe vreme de caniculă este hidratarea organismului.

De asemenea, persoanele care vor să stea la plajă în aceste zile trebuie să folosească atât crema hidratantă, cât şi crema cu factori de protecţie solară.

Nu vă expuneţi la soare dacă nu luaţi măsuri de precauţie! Razele ultraviolete pot provoca de la simple arsuri sau insolaţie până la cancer de piele.

Cele mai multe cazuri de cancer de piele se înregistrează vara, pe vreme de caniculă.

”Cu referire la îmbrăcăminte, e foarte important să folosiţi materiale care să permită circulaţia aerului. Nu purtaţi blugi strâmţi, colanţi sau materiale grele. Acestea va pot afecta sănătatea din mai multe puncte de vedere: pot apărea infecţii şi ciuperci în zona inghinală şi provoacă arsuri dureroase la nivelul corpului prin frecarea materialelor textile de corp”, explică dr. Ioan Drăguşin, medic primar igienă

Avem nevoie de apă, însă nu este indicat să exagerăm cu cantitatea de apă consumată.

Limonada are un gust bun şi este rece, deci, este perfectă pentru hidratare şi menţinere a confortului termic în organism.

Ultimul, şi poate cel mai important, aspect de care trebuie să avem grijă pe timpul verii este să încercăm să păstrăm răcoare în dormitor pentru a ne putea odihni corespunzător.

Ca să rezistaţi pe căldura sufocantă, ţineţi cont şi de sugestiile medicilor: staţi la răcoare, hidrataţi-vă şi mâncaţi fructe şi legume de sezon.

Veţi avea un somn liniştit dacă ţineţi timp de o oră pernă în congelator. Sau vă puteţi crea o sursă de aer condiţionat folosind cuburi de gheaţă. Atenţie însă: diferenţele mari de temperatură pot dăuna grav sănătăţii. Corpul uman radiază căldură prin extremităţi: faţă, urechi, mâini şi picioare.

Ferind aceste zone de căldură, veţi rezista mai bine pe această vreme. După 10 secunde cu apă rece pe încheietura mâinilor, de exemplu, va puteţi simţi mai bine chiar şi o oră.

Principalul „termometru” al organismului uman se află în zona cefei. Purtaţi o eşarfă umezită în jurul gâtului şi temperatura optimă va fi menţinută pentru întreg corpul.

Nu supuneţi însă corpul la şocuri mari de temperatură, ne avertizează medicii.

image

Iată recomandările oferite de către dr. Ioan Drăguşin, medic primar igienă, coordonator al Compartimentului Evaluare şi Promovarea Sănătăţii:

a) Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;

b) Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;

c) Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius;

d) Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţa, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine);

e) Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;

f) Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a va şterge de apă;

g) Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

image

h) Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de lupta a organismului împotriva căldurii;

i) Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;

j) Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castarveti, roşii) deorece acestea conţin o mare cantitate de apă;

k) O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare că şi un pahar de apă;

l) Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).

m) Aveţi grijă de persoanele dependenţe de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;

n) Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-va de starea lor de sănătate.

o) Cum putem să limităm creşterea temperaturii în locuinţe:

• Închideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile;

• Ţineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţa.

• Deschideţi ferestrele seară târziu, noaptea şi dimineaţă devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţa.

• Stingeţi sau scădeţi intensitatea luminii artificiale.

• Închideţi orice aparat electro-casnic de care nu aveţi nevoie

image

Recomandări pentru prevenirea apariţiei de îmbolnăviri în rândul copiilor

Pentru sugari şi copiii mici

a) realizarea unui ambient cât mai normal, ferit de cădura, umiditate excesivă şi curenţi de aer.

b) sistemul de alimentaţie avut până în acel moment nu trebuie modificat prin introducerea de alimente noi în această perioada

c) se va realiza hidratarea corespunzătoare, iar pentru sugari mama va alapta ori de câte ori sugarul solicită

d) copilul va fi îmbrăcat lejer, cu hăinuţe din materiale textile vegetale comode

e) nu va fi scos din casă decât în afară perioadelor caniculare din zi, şi obligatoriu cu căciuliţă pe cap

f) copiii vor primi apă plata sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai foarte slab îndulcit, fructele proaspete şi foarte bine spălate

g) mamele care alăptează trebuie să se hidrateze corespunzător cu apă plata sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaus de conservanţi. Se va evita în acelaşi timp consumul de cafea sau alcool şi vor avea grijă să menţină o igienă riguroasă a şanului şi evident igienă generală

h) la cel mai mic semn de suferinţă al copilului sau mamei, aceştia se vor prezenţa la medicul de familie care va decide conduită terapeutică

i) atenţie deosebită se va acordă condiţiilor de igienă atât pentru copil cât şi pentru mama. Copilul va fi ţinut cu hăinuţe sau scutece curate şi uscate şi mama se va îngriji de igienă riguroasă a pielii acestuia. În acest sens copilul va fi îmbăiat cel puţin odată pe zi, şi obligatoriu seară la culcare iar în restul timpului i se va face toaletă locală ori de câte ori este nevoie.

j) copiilor preşcolari li se vor face duşuri cu apă la temperatura camerei.

image

Recomandări pentru persoanele vârstnice şi cu afecţiuni cronice

a) creearea unui ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului

b) hidratare corespunzătoare cu apă plata sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaus de conservanţi

c) alimentaţia va fi predominat din legume şi fructe proaspete

d) se vor consumă numai alimente proaspete din magazinele care disupun de instalaţii frigorifice funcţionale de păstrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor uşor perisabile

e) este interzis consumul de alcool şi cafea în timpul caniculei

f) se va evita circulaţia în perioadele de vârf ale caniculei, sau dacă este absolut necesar se va folosi îmbrăcăminte uşoară din materiale vegetale precum şi pălăriuţa de protecţie pe cap

g) persoanele care suferă de anumite afecţiuni îşi vor continuă tratamentul conform indicaţiilor medicului. Este foarte util că în aceste perioade, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente

h) menţinerea cu rigurozitate a igienei personale, efectuarea a câte 3 – 4 duşuri pe zi.

image

Recomandări pentru persoanele care prin natură activităţilor lor depun un efort fizic deosebit

a) aceştia vor încerca dozarea efortului în funcţie de periodele zilei încercând se evite excesul de efort în vârfurile de caniculă. Dacă valorile de căldură sunt foarte mari se va proceda la stoparea activităţii

b) se va asigura hidratarea corespunzătoare cu apă minerală, apă plata sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaus de conservanţi

c) este total contraindicat consumul de cafea şi alcool în această perioada.

d) utilizarea unui echipament corespunzător, din materiale vegetale şi echipament pentru protejarea capului de efectele căldurii excesive

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite