Poliţiştii buzoieni, pe urmele unui „artist“ supărat, care i-a desenat mustăţi Vioricăi Dăncilă şi le-a mâzgălit corturile altor candidaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia din Buzău a început o anchetă după ce corturile pentru strângerea de semnături ale unor candidaţi la alegerile prezidenţiale, amplasate în centrul oraşului, şi o prismă cu chipul Vioricăi Dăncilă au fost mâzgălite în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică.

La corturile candidatilor Viorica Dancilă, Mircea Diaconu şi Klaus Iohannis au apărut înscrisuri cu, m...", iar pe prisma publicitară a Vioricăi Dăncilă au fost adăugate mustăţi şi coarne peste portretul acesteia, pe toate cele trei laturi. 

Membrii PSD Buzău, ale căror materiale de campanie au fost cele mai afectate, au anunţat că au depus plângere penală la Poliţia Municipului Buzău şi solicită Poliţiei Locale imaginile de pe camerele de supraveghere pentru prinderea şi sancţionarea făptuitorului.

Social-democraţii buzoieni sunt convinşi că cel care a vandalizat corturile şi prisma publicitară este membru USR - PLUS, pe care îi consideră nişte competitori care ”se pretează la acte de vandalism, violenţă şi ură”. 

”În mod legitim ne punem întrebarea cum a fost posibil să fie vandalizate corturile candidaţilor PSD, PNL şi Pro România, iar cortul candidatului USR -PLUS, aflat în aceeaşi locaţie în imediata vecinătate, să rămână intact”, este punctul de vedere exprimat de PSD Buzău, printr-un comunicat de presă.

Poliţia a demarat cercetări pentru a-l găsi pe „artistul“ supărat pe clasa politică. El va fi acuzat de distrugere.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite