VIDEO Podul de la Mărăcineni va fi redeschis la începutul lunii septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Buzau

După numeroasele critici adresate de Prefectură firmei constructoare, pe şantier, în acest moment, sunt mobilizaţi  aproximativ 30  de muncitori, iar lucrările par că sunt în grafic. În acest ritm, speră autorităţile, lucrările ar trebui să fie finalizate pe 30 august.

Dacă în primele zile, pe santierul de la Maracineni nu observai decat 4-5 muncitori,  în aceasta perioada, numarul acestora este mult mai mare. 

Reprezentanţii Prefecturii Buzău anunţă că, în zonă, sunt mobilizaţi  aproximativ 30  de muncitori, iar  lucrările sunt în grafic.

Dacă firma de construcţii va respecta termenul, lucrările ar trebui să fie finalizate pe 30 august, astfel că, cel mai probabil la începutul lunii septembrie, traficul rutier şi pietonal  ar trebui  să fie reluat pe podul metalic de la Mărăcineni.

Obiectiv strategic intrat în reabilitare în a doua jumătate a lunii aprilie, Podul de la Maracineni de peste râul Buzău, tronson al drumului european 85, face legatura între Moldova si Capitală.

  

Pe toată perioada desfăşurării lucrărilor de reabilitare a construcţiei metalice, celălalt pod a preluat întreg traficul rutier, motiv pentru care, în anumite zile şi ore, traficul în zonă constituie un adevărat calvar pentru şoferi.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite