Peripeţiile lui Nicu Ceauşescu, făcut de comunişti aviator în 6 luni. Prinţişorul îşi sfida mama, făcea chefuri cu „gagicuţe” şi era foarte popular la şcoala din Boboc

Peripeţiile lui Nicu Ceauşescu, făcut de comunişti aviator în 6 luni. Prinţişorul îşi sfida mama, făcea chefuri cu „gagicuţe” şi era foarte popular la şcoala din Boboc

Nicu Ceauşescu, în avionul de antrenament Sursa foto: „Pe aviatori lasă-i să zboare!”, autor Sorin Turturică

Numele lui Nicu Ceauşescu este dăltuit pe placa de marmură de la intrarea în Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene de la Boboc, în dreptul şefului de promoţie din 1976. Este indiciul că fiul cel mic al dictatorului Nicolae Ceauşescu a fost elev al şcolii de aviaţie, în urmă cu 40 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Memoria colectivă l-a reţinut pe Nicu Ceauşescu drept întruchiparea copilului de bani gata, a iresponsabilului, a afemeiatului. Asta, urmare a numeroaselor legende care s-au ţesut în jurul fiului cel mic al dictatorilor Nicolae şi Elena Ceauşescu. 
 
Mulţi dintre cei care l-au cunoscut spun însă că multe dintre ”însuşirile” căpătate de ”beizadeaua” soţilor Ceauşescu sunt exagerate. 
 
Unul dintre cei care spun că i-au descoperit lui Nicu Ceauşescu latura pozitivă este fostul pilot de aviaţie, colonelul în rezervă Marcel Smoleanu, pilot al Bazei aeriene Boboc în perioada în care ”prinţişorul” urma cursurile de pilotaj ale Şcolii de Aviaţie. 
 
”În 1976 circula o legendă precum că a terminat facultatea în Anglia şi că regina i-ar fi făcut cadou un avion de mici dimensiuni. Ar fi venit cu el în ţară. După ce terminase facultatea, l-a chemat ministrul apărării să-l întrebe, pentru că îi venise sorocul să facă armata cu termen redus, unde vrea să meargă în armată. El a zis că la Boboc, pentru că vrea să ia şi brevetul de pilot. Şi aşa ne-am trezit cu Nicu Ceauşescu la unitate”, povesteşte Marcel Smoleanu.
 
Nicu Ceauşescu avea 25 de ani când a ales să facă armata la Baza aeriană Boboc. La originea deciziei de a ajunge pilot, conform unei legende, ar fi fost şi ambiţia de a-şi întrece fratele mai mare, Valentin, care făcuse armata la Transmisiuni.
 
Responsabilitatea de a-i asigura transferul şi integrarea în unitatea buzoiană i-a revenit generalul Aurel Niculescu, comandantul Aviaţiei Militare. În ziua sosirii lui Nicu Ceauşescu, a fost zarvă mare în baza aeriană din judeţul Buzău. Au venit în unitate, cu ocazia sosirii mezinului familiei Ceauşescu, ministrul apărării naţionale, generalul Aurel Niculescu şi primul secretar al judeţului Buzău, Tudor Postelnicu.
 
”Înainte s-au făcut pregătiri, să avem grijă ce vorbim, unde vorbim. Secretarul comitetului de partid i-a spus personal comandantului unităţii de aviaţie: Burlacule, după ce pleacă tovarăşul, tu nu ai să mai rămâi aici. Asta este clar. Ori ajungi să te promovez, ori dau cu tine de pământ. Vezi cum iese treaba în astea şase luni de zile”, povesteşte Marcel Smoleanu (foto jos).
 
 
Elevul Nicu Ceauşescu a fost cazat într-un apartament de protocol, din interiorul microgarnizoanei. La început, era privit cu rezervă de colegi, asta şi pentru că nu lăsa impresia că vrea să socializeze. Ulterior, lucrurile aveau să se schimbe.
 
”Am avut de multe ori ocazia să vin în contact direct cu Nicu Ceauşescu. Prima şi prima dată l-am văzut îmbrăcat direct în haine de elev, dar nu de cazarmă, ci de oraş. Cu asta a stat îmbrăcat. L-am văzut apoi pe scara blocului. Ne întâlneam dimineaţa, la plecare, şi seara. El a fost cazat într-un bloc făcut de ruşi lângă unitate. Aveau apartamente cu trei camere, parter şi un etaj. Stătea într-un apartament cu trei camere iar eu şi cu alţi câţiva colegi stăteam la parter, sub el. Auzeam tot, şi când se trezea dimineaţa”, îşi aminteşte Marcel Smoleanu.
 
A început repede antrenamentele pe avionul românesc IAR-823, un aparat de zbor civil şi militar, fabricat în România, la Braşov, între 1974 şi 1983. Elevul Nicu Ceauşescu l-a avut alături de el, la figurat, dar şi la propriu, pentru că scaunele în acest tip de avion sunt alăturate, pe instructorul de zbor Ion Văleanu.
 
Sursa foto: Pinterest.com
 
La ordinul Elenei Ceauşescu, Nicu nu a fost lăsat niciodată să zboare singur în carlinga avionul de antrenament, spune Marcel Smoleanu, iar trecerea lui la manşa unui avion cu reacţie nu s-a pus niciodată în discuţie. ”Abia după un an de la plecarea lui din unitate am înţeles de ce nu avea voie să zboare la reacţie. Avea ceva probleme la inimă, extrasistole, ceva, şi nu avea voie la reacţie. De aceea a zburat numai cu avion cu piston şi alături de un instructor”, spune Smoleanu.
 
Elevul Nicu Ceauşescu s-a integrat rapid în colectivul de militari. S-a considerat unul de-ai lor, iar relevant în acest sens, îşi aminteşte Smoleanu, este episodul vizitei Elenei Ceauşescu, cu scopul de a se asigura că fiul ei are cele mai bune condiţii în unitatea buzoiană. 
”Chiar în primele seri, după ce se întunecase, am auzit un elicopter. Nu prea veneau elicoptere atunci la Boboc, pentru că ele zburau mai mult la Alexeni. Am zis, ce o fi cu elicopterul ăsta. Apoi am văzut-o pe mama lui, împreună cu un ofiţer de securitate, cum au venit de la aerodrom cu o maşină neagră şi au tras-o în faţa intrării în bloc. Au coborât, s-au dus sus, nu ştiu ce au discutat şi după aceea am aflat noi de ce au venit. Maică-sa îi trimisese un bucătar ca să-i facă mâncare la unitate. Numai că el l-a trimis acasă, spunând, de ce să mănânc eu separat, mănânc şi eu ce mănâncă piloţii”, povesteşte Marcel Smoleanu.
La scurt timp după sosirea în unitate, Nicu Ceauşescu impresiona cu modestia lui
 
Se îmbrăca militar, îşi saluta respectuos superiorii, mergea la instrucţie ori de câte ori i se cerea acest lucru. Devenise un bun camarad. Marcel Smoleanu îşi aminteşte cu placere întâlnirea cu Nicu Ceauşescu, pe care l-a vizitat în camera sa din camin pentru a-i cere ţigări. 
 
”În ziua de salariu, eram câţiva care jucam poker sau table. Într-una dintre seri, nu aveam de unde să luăm ţigări. Am ieşit pe balcon ca să vedem dacă este lumină la vecinul Nicu. Pentru că era lumină, am zis, care vă duceţi să cereţi ţigări. Până la urmă m-am dus eu. Am bătut la uşă şi el a zis, da, poftiţi. Nu am intrat pentru că, dacă intram, a doua zi trebuia să dau notă explicativă contrainformatorului. Tovarăşu’, avem o rugăminte, nu aveţi să ne daţi şi nouă vreo trei ţigări, pentru că facem şi noi o tablă şi nu avem ţigări. Cum să nu, de care vreţi? Mi-a dat să aleg între Kent şi Marlboro. Eu, sfios, zic: Snagov de-al nostru nu aveţi? Mi-a zis că nu fumează aşa ceva şi mi-a adus un pachet de Kent. Am vrut să-l desfac, cu gândul să iau câteva ţigarete, trei, fiindcă eram trei jos. M-a oprit şi mi-a zis să îl iau pe tot”, spune Marcel Smoleanu.
 
Sursa foto: ceausescunicolae.wordpress.com

 
Era văzut foarte des în sala de mese, în sălile de instrucţie, pe aerodrom dar şi pe terenul de tenis de câmp, amenajat la începutul şederii sale în bază. Era înnebunit după acest sport şi de aceea îşi adusese cu el în unitate echipamentul pe care îl primise de la Ilie Năstase. Îşi găsise la Boboc adversari pe măsură, un maior şi un maistru militar, între ei legându-se o relaţie aparte. 
 
Toate partidele dintre ei se bucurau de mulţi spectatori din rândul militarilor. Când juca tenis, spune Marcel Smoleanu, Nicu Ceauşescu uita cine este cu adevărat. ”La un moment dat, maistrul căruia îi spuneam Nebunică s-a scăpat cu nişte bancuri mai fără perdea, despre tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Contrainformatorul şi secretarul comitetului de partid erau palizi. Şi el a început să râdă, Nicu Ceauşescu, de banc. Hai, mai spune, îl îndemna Nicu. Râdea atât de tare încât la un moment dat a aruncat cu racheta de pământ şi mai că se tăvălea pe jos. I-a spus maistrului că dacă mai spune bancuri, când pleacă, îi lasă tot echipamentul. Se uita la contrainformator, apoi la secretarul comitetului de partid, şi râdea parcă în ciuda lor”, îşi aminteşte aviatorul pensionar (foto jos).
 
 
Pentru prinţişor, regimul cazon nu era la fel de restrictiv ca pentru ceilalţi elevi sau cadre din Baza aeriană de la Boboc. Avea liber la chefuri în unitate sau la extravaganţe, cum ar fi ”paradele” pe care le făcea cu maşini scumpe şi rare pentru ochiul românului la acea vreme.
”Când făcea chefuri, venea o Volgă carosată din care descărcau lăzi şi coborau nişte gagicuţe. Făcea petrecerile cu secretarul de partid, cu contrainformatorul, cu medicul şef. Pe comandant niciodată nu l-am văzut. Spre dimineaţă se îmbarcau în maşini şi plecau. Şi maşinile erau boala lui. Avea un Renault 16, care era regina şoselelor în acea vreme, şi un Audi despre care noi nici nu auziserăm. Pe amândouă la ţinea la unitate. A venit odată cu Audi când noi eram în hangar şi a ajuns până în poartă de-am zis că praf se face. Când a trântit o frână, a îngheţat maşina foarte aproape de poarta hangarului. Pe Renault avea un radiotelefon prin care vorbea direct cu taică-su”, spune Marcel Smoleanu. 
El îşi mai aminteşte că atunci când Nicu pleca de la unitate, vinerea, către casă, se dădea telefon la primul post de poliţie pentru a fi eliberată şoseaua. 
 
Trecerea lui Nicu Ceauşescu prin unitatea de aviaţie din Boboc a lăsat în urmă mai mult decât gravarea numelui său pe placa de marmură cu şefii de promoţie. Deşi urmase o formă scurtă de învăţământ, Nicu Ceauşescu a fost declarat cel mai bun elev al anului şcolar 1975 – 1976, alături de adevăratul şef de promoţie, absolvent al ciclului de trei ani de şcoală. 
 
Puternica influenţă a lui Nicu Ceauşescu în mediile politice de atunci a făcut că, după absolvirea cursurilor, unitatea de aviaţie de la Boboc să se aleagă cu un teren de tenis de masă, o sală modernă de sport, asfaltarea drumului care leagă unitatea militară de gara Boboc dar şi cu schimbarea culorii uniformei trupelor de aviaţie din kaki în albastru.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările