Pensionar accidentat în centrul Buzăului, după ce a ieşit în grabă dintr-o farmacie VIDEO

Pensionar accidentat în centrul Buzăului, după ce a ieşit în grabă dintr-o farmacie VIDEO

Sursa I. Bunilă

Un bărbat de 69 de ani a ajuns la spital după ce a suferit un traumatism în zona cervicală, în urma unui accident de circulaţie. În timp ce traversa prin loc nepermis, bărbatul a fost lovit de o maşină condusă de şofer începător.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Evenimentul a avut loc, marţi, în centrul municipiului Buzău, lângă Hotel Pietroasa. Un pieton care traversa prin loc nepermis a fost lovit de un autoturism. 
 
Martorii au declarat că bărbatul tocmai ieşise din farmacie şi a vrut să traverseze în grabă strada.
 
Victima a fost preluată de o ambulanţă SMURD şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău. Acesta a suferit răni la coloana cervicală însă este în afara oricărui pericol, spun reprezentanţii Spitalului Judeţean.
 
”Din primele date de la faţa locului, în timp ce conducea un autoturism dinspre strada Tudor Vladimirescu către strada Ion Băieşu, un şofer de 18 de ani, din Buzău, a surprins şi accidentat un pieton în vârstă de 69 de ani, din Merei, ce ar fi traversat strada prin loc nepermis”, transmite IPJ Buzău.
 
 
Şoferul implicat în accidentul rutier a declarat că circula regulamentar iar pietonul a sărit în faţa maşinii încercând să treacă strada fără să se asigure.
 
În urma accidentului din centrul Buzăului, poliţia a deschis dosar penal pentru lovire din culpă însă cel mai probabil şoferul nu va răspunde penal.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările