Patru artişti plastici, din generaţii diferite, expun la Galeriile de artă

Patru artişti plastici, din generaţii diferite, expun la Galeriile de artă

Pictorii Răzvan Mihalcea şi Florin Menzopol, doi dintre artiştii plastici care expun lucrări la Galeriile de artă

Buzoienii sunt invitaţi sâmbătă la vernisajul expoziţiei „Grup IV”, organizată de Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Buzău şi Clubul Rotary Buzău.

Ştiri pe aceeaşi temă


Evenimentul reuneşte lucrări de pictură şi sculptură semnate de patru membri ai Uniunii Arti;tilor Plastici Buzău, reprezentanţii unor generaţii diferite. Este vorba despre pictorii Florin Menzopol, Gabriel Mihalache şi Răzvan Mihalcea, precum şi de sculptorul Ştefan Daniel Lăzărescu – „Peşte”.

Ştefan Lăzărescu „Peşte” va fi prezent în expoziţie cu obiecte figurative, în diverse materiale, angajat într-un proces de reconfigurare fantezistă a unor caractere şi situatii idiosincratice, pline de ironie, candoare şi umor. 

Florin Menzopol, unul dintre veteranii filialei Buzău a UAP România, expune în principal compoziţii în ulei, o figuraţie în care amintirea şi subconştientul construiesc riguros suprafaţa şi deschid spre meditaţie şi detaşare.

Gabriel Mihalache va fi prezent cu o serie de portrete elaborate liric, psihologic patrunzătoare dar sobru angajate în dialog cu audienţa, emanând control de sine şi concentrare către profunzimi.

Răzvan Mihalcea expune tehnici mixte pe pânză sau alte materiale în care suprafaţa este abordată fără conotaţii literare, expresia plastică fiind rezultatul unui proces de ascundere şi reafirmare într-un joc al eliminarii şi resuscitării.

Vernisajul expoziţiei de pictură şi sculptură va avea loc sâmbătă, de la ora 18.00, la etajul Galeriilor de Artă „Ion Andreescu” din municipiul Buzău.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: