Buzău
Dealul cu Liliac, o destinație de neratat în această primăvară. Perioada de vizitare s-a scurtat însă
0
Judeţul Buzău poate fi considerat un imens muzeu al naturii. Între vizitele la Vulcanii Noroioşi şi Focul Viu, turiştii mai pot poposi la Cernăteşti, unde se află cea mai mare rezervaţie floristică din zonă, numită Dealul cu Lilieci.
Ultimele știri din Buzău
Doi bărbați din Sibiu și Iași au plasat bancnote false de 50 de euro în Buzău și Vrancea. Au cerut un preț mai mic decât cursul valutar oficial, determinând astfel victimele să efectueze schimburi valutare și să sufere pierderi financiare. Ulterior, banii au fost identificați ca fiind contrafăcuți.
Profesorul de engleză din Măgura, județul Buzău, care în urmă cu șase luni ar fi agresat sexual o elevă, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, pe un termen de supraveghere de patru ani, din momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.
Un tânăr din județul Buzău care hotărâse să își încheie socotelile cu viața trăiește datorită unui echipaj format din doi polițiști de la Secția de Poliție Rurală Ziduri. Cei doi angajați MAI au fost dați exemplu de Poliția Română, pe pagina de Facebook a instituției
Geoparcul UNESCO „Ţinutul Buzăului" se află printre finalistele concursului Destinaţia Anului la categoria „Tărâmuri cu tradiţie şi istorie", alături de alte zece destinaţii din ţară
O mare parte din populația României va avea în continuare acces la păcănele, în ciuda faptului că s-a votat legea care interzice aceste aparate. Decizia are efect, din păcate, doar la sate și în orașele mici.
În weekend, românii au invadat pajiştile proaspăt înverzite de lângă orașe, înarmaţi cu grătare, pungi cu mititei, lăzi de bere şi poftă de lenevit. A fost pentru mulți primul picnic pe anul acesta și un preambul la petrecerile în aer liber de 1 Mai și de Paște.
În țara unde pacienții sunt nevoiţi să meargă şi zeci de kilometri până la primul spital, apar licăriri de speranță de unde nu te aștepți - localități rurale. Ca să-i convingă pe doctori și asistenți să lucreze la țară, unele primării le oferă o serie de beneficii.
Ultimele două poduri dintre Buda şi Pesta, rămase intacte în 1945, au fost distruse în urma unei misiuni de luptă pe care a executat-o impecabil o escadrilă românească de bombardament în picaj. Formaţia de Junkere a românilor era condusă de buzoianul Mircea T. Bădulescu.
Subsolul unui vulcan noroios a fost cartat 3D, în premieră, cu ajutorul tehnologiilor de ultimă generație. Cercetările au fost realizate în România de Laboratorul de Geofizică Aplicată, Prevenire și Educare din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Primarul comunei Cochirleanca din Buzău, Nicolae Stancu, viceprimarul Enache Dumitru și un salariat al Primăriei Cochirleanca au fost reținuți pentru 24 de ore, într-un caz ce vizează gestionarea defectuoasă a deșeurilor și a apelor uzate din comună.
Au fost ample percheziții în localitatea Cochirleanca (Buzău), pentru ilegalități în domeniul protecției mediului înconjurător. Primarul în funcție, Nicolae Stancu, este printre cei vizați de anchetă.
Doi bărbați sunt anchetați pentru braconaj cinegetic, după ce au fost depistați în fondul de vânătoare Oreavul (județul Buzău) deţinând asupra lor arme şi alte obiecte ce ar fi fost folosite în activităţi de braconaj. Aceștia ar fi încercat să vâneze căpriori.
Se apropie Paștele, iar gândul ne fuge mai abitir la ce vom pune pe masă, de sărbători. O alternativă ne este sugerată de micii fermieri, care vând direct din gospodăriile lor pui crescuți ca-n bătătura bunicilor, lapte de capră, foarte sănătos, carne și ouă de prepeliță.
Voluntari din orașele buzoiene Nehoiu și Pătârlagele, împreună cu membrii clubului PaddleX din zona de nord a județului Buzău, au organizat zilele trecute o acțiune de ecologizare pe Lacul Siriu, folosind Stand Up Paddle (SUP).
Agricultura evoluează rapid, iar utilajele ghidate prin satelit sau dronele tehnologice sunt din ce în ce mai prezente pe câmpurile din țara noastră. Învățământul agricol ține și el pasul și pregătește deja viitoarele generații de specialiști în operarea dispozitivelor high-tech.
Au apărut căpușele și o dată cu ele și primii pacienți înțepați de căpușe care au cerut ajutorul specialiștilor. În ultima săptămână, nu a fost zi în care la Urgența Spitalului Județean Buzău să nu se prezinte măcar o persoană.
Banca de Resurse Genetice şi Vegetale (BRGV) Buzău va putea determina duplicatele unor soiuri de legume şi organismele modificare genetic (OMG). Echipamente ultramoderne intrate recent în dotarea instituției buzoiene pot stabili ştiinţific autenticitatea unor soiuri.
Un cerc format în iarbă, postat de un ghid turistic din Munții Buzăului, stârnește curiozitatea internauților. Autorul fotografiei explică fenomenul, cunoscut în toată lumea ca „cerc al vrăjitoarelor”.
O misiune specială a fost îndeplinită cu succes, seara trecută, de jandarmii buzoieni care patrulau în stațiunea Sărata Monteoru. Ei au salvat un pui de căprioară dintr-o gospodărie, unde rămăsese captiv.
Pirotehniştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău au descoperit pe un câmp din comuna Ţinteşti, un număr 35 de proiectile, calibrul 76 milimetri provenite cel mai probabil din cel de-al Doilea Război Mondial. Operațiunea de asanare este complexă și de durată
Consiliul Județean (CJ) Buzău „ia în brațe” sectorul Botanica din Chișinău și investește sute de mii de euro în lucrări de infrastructură de acolo. Cea mai mare sumă va fi folosită în reabilitarea Bulevardului Decebal, din capitala Republicii Moldova.
Vântul a făcut prăpăd în cel mai mare bazin legumicol din județul Buzău. Zeci de solarii din comuna Glodeanu Sărat au fost distruse, luni, de rafalele puternice, iar pagubele se ridică la sute de milioane de lei. În câmp, forța vântului a avut puterea unui uragan.
Un soi de tomate omologat la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău a devenit foarte apreciat în ultimii ani. Cererile pentru răsaduri au depășit cu mult așteptările, iar unitatea va dubla producția pentru a face față solicitărilor
Vântul puternic provoacă probleme în tot județul Buzău. Mai mulți copaci au fost puși la pământ de rafalele puternice, un stâlp s-a prăbușit pe carosabil iar în alte zone cablurile de electricitate rupte de vijelie au provocat incendii de vegetație uscată
Poliția caută de câteva ore bune un tânăr care a furat un smartphone dintr-un magazin din orașul Buzău. Individul a smuls telefonul din standul pe care era expus, în văzul angajaților și al unor clienți care se aflau la acea oră în magazin.
Mai mulți reprezentanți ai Poștei Române din București au fost trimiși în țară, pentru a le lua locul lucrătorilor aflați în grevă, sub pretextul distribuirii pensiilor. Angajații Poștei din Buzău i-au împiedicat să intre în sediul oficiilor poștale, iar scandalul s-a mutat în stradă.
Controverse pe drumurile care ar descâlci traficul Buzăului. Consiliul Local Buzău vrea extinderea unor cartiere și a întocmit un PUZ cu noi drumuri. Edilii spun că viitoarea rețea rutieră ar rezolva tot traficul din zona comercială Unirii Nord și ieșirea din oraș spre Moldova
După ce s-a anunţat dispariţia unui copil de 9 ani din zona Mănăstirii Ciolanu din Buzău, duminică, zeci de poliţişti şi jandarmi au pornit în căutarea lui
Turiștii care ajung în județul Buzău au ocazia să admire un important fenomen natural, care se mai găseşte în puţine locuri de pe glob. Este vorba despre Focul Viu de la Lopătari. Cei care aleg această destinaţie trebuie să ştie însă că drumul până la rezervaţia naturală nu este cel mai bun.
Un funcționar din Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău a primit mandat de arestare preventivă pentru 25 de zile, pentru luare de mită. El încercat să mușamalizeze un accident de muncă soldat cu decesul unei persoane, în schimbul unui plin de carburant.
Locuitorii comunei Balta Albă din Buzău au protestat în fața sediului Primăriei. Oamenii și-au exprimat revolta, pentru că s-a dus vestea că 70 de persoane au obținut viză de flotant în comună, în ultimele luni. Scandalul vizelor a ajuns și în atenția Prefecturii.
Administratorul unei societăți de exploatare forestieră din Covasna a fost reținut, fiind găsit vinovat de moartea unui angajat. Accidentul de muncă s-a produs în luna august 2023. Atunci, un covăsnean de 36 de ani își pierdea viața într-o pădure din zona Gura Teghii, strivit de un arbore.
Cele mai citite din Buzău
Fraudă cu bancnote false de 50 de euro. Bărbați implicați în înșelăciuni în Buzău și Vrancea VIDEO
0
Doi bărbați din Sibiu și Iași au plasat bancnote false de 50 de euro în Buzău și Vrancea. Au cerut un preț mai mic decât cursul valutar oficial, determinând astfel victimele să efectueze schimburi valutare și să sufere pierderi financiare. Ulterior, banii au fost identificați ca fiind contrafăcuți.
Ținutul de basm de la Curbura Carpaților, în cursa pentru Destinația Anului 2024. Ce atracții le propune turiștilor FOTO
0
Geoparcul UNESCO „Ţinutul Buzăului" se află printre finalistele concursului Destinaţia Anului la categoria „Tărâmuri cu tradiţie şi istorie", alături de alte zece destinaţii din ţară
O mare parte din populația României va avea în continuare acces la păcănele, în ciuda faptului că s-a votat legea care interzice aceste aparate. Decizia are efect, din păcate, doar la sate și în orașele mici.
Directorul și patru angajați ai unui fost centru de plasament, cercetați penal după ce au furat lemnele destinate încălzirii clădirii
0
Directorul unui fost centru rezidenţial pentru recuperarea şi reabilitarea copilului, alături de mai mulţi angajaţi sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu şi gestiune frauduloasă după ce şi-ar fi însuşit 280 metri cubi de lemn de foc din rezerva instituţiei, prejudiciul fiind de peste 130.000 lei
Mobilizare masivă pentru găsirea unui copil de 9 ani dispărut din zona Mănăstirii Ciolanu din Buzău. Motivul uluitor pentru care ar fi plecat
0
După ce s-a anunţat dispariţia unui copil de 9 ani din zona Mănăstirii Ciolanu din Buzău, duminică, zeci de poliţişti şi jandarmi au pornit în căutarea lui