Originea uneia dintre cele mai populare expresii româneşti. Care este legătura între biserică şi „la cucuiata“

Ruinele cetăţuii de pe dealul Cucuiata din judeţul Buzău

Ori de câte ori auzim expresia ”la cucuiata” intuim sensul de izolare în sălbăticia muntelui, depărtare, însă cei mai mulţi dintre noi nu ştim de unde provine. În mediul academic, originea expresiei este localizată adânc în istorie.

Potrivit profesorului Stelian Dumistrăcel, cercetător ştiinţific în cadrul Academiei Române, cuvântul cucuiata avea iniţial sensul de lăcaş de cult. 

”S-a pornit de la diferite enunţuri din vorbirea populară; de exemplu, după surse citate în Dicţionarul Academiei, acesta ar fi sensul cuvântului în contextul Ca mâne, poimâne, m-or duce şi pe mine acolo la cucuieta, însoţit de explicaţia voi muri. Nu lipsesc nici referiri la amplasarea bisericii (Iuliu Zanne), deoarece, în multe aşezări, lăcaşul de cult era clădit pe un loc mai înalt, iar în jur sau în vecinătate se afla cimitirul, care, s-a presupus, ar fi primit apoi acelaşi nume prin extensie. (...) Ca argument pentru o legătură directă între cucuiata şi biserică, s-a invocat faptul că aceasta este (sau era) cea mai înaltă clădire dintr-un sat”, scrie profesorul Stelian Dumistrăcel.

În timp, sensul cuvântului s-a extins, căpătând înţelesul pe care i-l atribuim astăzi. ”Dacă ar mai fi nevoie de mărturii în această direcţie, să ne amintim faptul că printre denumirile ironice pentru o localitate situată undeva la… capătul lumii, la munte, se află şi improvizaţia Cucuieţii din deal”, respectiv oximoronic, Cucuieţii din vale! Dar, dincolo de glumă, este de crezut că din cele şase localităţi din România care poartă numele Cucuieţi (din judeţele Bacău, Vrancea, Olt şi Ilfov), măcar în cazul unora referirea s-a făcut la poziţia aşezării lor faţă de acelea dintr-o zonă mai joasă, din jur”, susţine profesorul ieşean.

Buzoienii cred că expresia ”la cucuiata” vine de la denumirea unui deal de pe Valea Buzăului, în vârful căruia se află ruinele unei mici fortificaţii vechi de peste cinci secole

Cetăţuia de pe dealul Cucuiata, de la Grăjdana, comuna Tisău, este ctitorie a doamnei Neaga, soţia lui Mihnea Turcitul (1577-1583; 1585-1591), supranumită ”Regina Buzăului”. ”Cetăţuia a fost folosită ca un turn de observare: de aici se vedea o mare parte a Văii Nişcovului până spre râul Buzău. Este aşezată într-un loc greu accesibil, de aici şi expresia aşezată la Cucuiata sau parcă ar fi de la Cucuiata”, scrie publicistul Gheorghe Petcu, în cartea ”Judeţul Buzău - Legende şi istorie”. 

Potrivit autorului, în caz de pericol, de la cetăţuia de pe Cucuiata plecau ştafete pe cărări ascunse spre Schitul Izvoranu (3 km.) - Mânăstirea Ciolanu (încă 4 km.) - Cetăţuia doamnei Neaga de pe vârful Cetăţuia (alţi 1,5 km.), situată deasupra localităţii Măgura într-un punct din care se poate supraveghea Valea Buzăului (azi aici se află Schitul Cetăţuia) - Vipereşti - Cislău - Buda Crăciuneşti (reşedinţa doamnei Neaga).

”Veştile circulau şi pe traseul Cetăţuia de la Cucuiata - Mănăstrirea Bradu - Lapoş - Buda Crăciuneşti, vestita doamnă fiind la curent cu mişcările de trupe duşmane. Cetăţuia de la Cucuiata este construită de doamna Neaga ca punct de observaţie a văii Nişcovului şi până la apa Buzăului”. (Gheorghe Petcu, ”Judeţul Buzău - Legende şi istorie”) 

Doamna Neaga a fost fiica clucerului Vlaicu din Cislău, o familie de boieri fără pretenţii la domnia Ţării Româneşti, dar cu moşii întinse pe raza mai multor localităţi, Ruşavăţ, Cislău, Lapoş, Tisău, Grăjdana, Sărate, Valea Scheilor. A fost soţia lui Mihnea Turcitul, domn al Ţării Româneşti între anii 1577-1583, 1585-1591. 

Ctitorii ale doamnei Neaga mai sunt şi la Mănăstirea Ciolanu, biserica Sfântul Gheorghe şi Cetăţuia de la Ciolanu. Potrivit unor izvoare, chiar şi mănăstirea-cetate Bradu (foto sus) a fost construită sau doar parţial construită de Doamna Neaga, de aceea fiind cunoscută drept "mănăstirea Doamnei Neaga". 

<<Dacă întrebaţi orice localnic a cui este Mânăstirea Bradu, toţi vor răspunde ”a doamnei Neaga”. După moartea acesteia (circa 1623) o reconstruieşte comisul Radu Cândescu la 1641. Aici, la Bradu, spune tradiţia, poposesc trupele lui Mihai Viteazul la 1559, care avusese funcţii înalte în vremea lui Mihnea Turcitul, soţul doamnei Neaga şi nu era străin de aceste mânăstiri-cetate: Bradu, Izvoranu, Ciolanu, Cucuiata.>> (Gheorghe Petcu, ”Judeţul Buzău - Legende şi istorie”)

”Legenda este confirmată parţial şi de arheologi. Construcţia incintei fortificate a fost datată arheologic în jurul anului 1570, în vremea domniei lui Mihnea Turcitul, soţul doamnei Neaga, de unde şi legenda ctitoririi mânăstirii de către aceasta. Cert este că fortificarea acestei incinte s-a făcut datorită nevoii proprietarilor locului de a se pune la adăpost de tot mai desele năvăliri străine, dar şi de disputele dintre diferitele partide boiereşti ale vremii”, a afirmat istoricul Mircea Tănase. 

Mănăstirea-cetate este formată din zidul de incintă, Casa domnească, ruinele chiliilor şi spaţiilor de locuit sau de servicii, turnurile de colţ şi o biserică cu hramul "Sfântul Dumitru", construită în anul 1634.