Oraşul care va avea în premieră lavoare stradale în zonele aglomerate. Iată cum funcţionează

Oraşul care va avea în premieră lavoare stradale în zonele aglomerate. Iată cum funcţionează

Aşa arată un lavoar mobil

Buzău devine primul oraş din România cu lavoare în spaţii publice. Pietonii îşi pot spăla mâinile cu apă şi săpun după ce coboară din autobuz, merg la piaţă ori înainte să ajungă acasă de la cumpărături. Primăria va monta în punctele aglomerate câteva zeci de lavoare mobile, proiectate să fie acţionate la picior.

Ştiri pe aceeaşi temă


Primăriile se află de câteva săptămâni într-o continuă cursă de identificare a unor soluţii pentru reducerea riscului de infectare cu coronavirus a populaţiei. Montarea unor lavoare stradale în locurile aglomerate se numără printre noile măsuri stabilite de autorităţile din Buzău.

Lavoarele au la bază un rezervor de 24 de litri, cu rol şi de susţinere, şi sunt acţionate prin compresia cu piciorul a unui buton. 

”Nu există niciun contact al mâinilor cu aceste lavoare. Pentru săpunul lichid se apasă cu cotul. Vor fi încărcate de fiecare dată când va fi necesar”, declară Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.

Societatea Urbis Serv Buzău, aflată în subordinea municipalităţii, se va ocupa de montarea dispozitivelor în principalele puncte cu trafic pietonal intens. Lavoarele vor fi amplasate în gara CFR, autogări, în pieţele agro-alimentare, în parcuri, staţii de autobuz şi în vecinătatea unor centre comerciale.

”Sunt studii care arată că spălatul frecvent cu apă şi săpun este sfânt în acest context. Buzoienii vor avea posibilitatea să se spele frecvent pe mâini înainte de a se îndreptate spre casă. De asemenea măsuri au nevoie chiar şi echipele de intervenţie, poliţiştii, militarii din patrule. Ele vor rămâne funcţionale şi după această pandemie”, spune primarul municipiului Buzău.  

Municipalitatea buzoiană a comandat deja 50 de lavoare unui retailer din bricolaj şi urmează să cumpere alte 50 de bucăţi. Costul unui astfel de dispozitiv se ridică la 600 de lei, cu montaj cu tot, cheltuielile fiind suportate din bugetul local. Dispozitivele vor fi racordate la reţeaua de canalizare, pentru evacuarea apei uzate.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: