Oraşul ai cărui locuitori pot decide ce monumente vor ajunge în spaţii publice

Oraşul ai cărui locuitori pot decide ce monumente vor ajunge în spaţii publice

Un număr de 60 de proiecte care ilustrează sculpturi realizabile din metal sau marmură au fost publicate pe site-ul Buzău International Sculpture Symposium (BISS), pentru a fi văzute şi votate de public. Cele mai apreciate opt proiecte vor fi materializate de autorii lor, sculptori români şi străini, în această vară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cele 60 de lucrări au fost alese de un juriu de specialitate format din sculptori, artişti plastici, arhitecţi, atât români cât şi străini. 
 
La schiţarea lucrărilor, artiştii au ţinut cont de criteriile impuse de organizator. Astfel, sculpturile trebuie să fie realizate din blocuri de marmură de Ruşchiţa, oţel şi inox.  
 
La rândul lor, buzoienii care doresc să evalueze operele propuse trebuie să respecte un scurt ghid. 
 
Trebuie să ţină cont ca forma sculpturală propusă să aibă calităţi estetice şi plastice, de originalitatea şi capacitatea de a înfrumuseţa şi personaliza vizual spaţiul urban.
 
Evenimentul artistic unic în ţara noastră, obişnuit însă peste hotare, este coordonat de Bogdan Adrian Lefter, artist cu numeroase monumente în portofoliu, multe realizate în străinătate. 
 
„Intenţionez ca acest simpozion să fie un brand al Buzăului, astfel încât oraşul să se transforme într-o capitală a artei contemporane şi toţi artiştii internaţionali invitaţi să devină ambasadori ai României în ţările de provenienţă”, precizează sculptorul Bogdan Adrian Lefter, coordonatorul simpozionului.
 
 
Artistul Bogdan Adrian Lefter este autorul sculpturii din inox de la intrare în municipiul Buzău, al bustului lui Corneliu Coposu de lângă Biserica „Sf. Mina” din Bucureşti şi al unui rinocer gigant amplasat în Changchung, China.
 
 
Evaluarea lucrărilor poate fi exprimată online, pe pagina de internet a Buzău International Sculpture Symposium (BISS).
 
Tema primei ediţii a simpozionului este „Memoria Apei – 1650 de ani de atestare a Buzăului”. Ele vor fi amplasate în spaţii urbane de pe raza municipiului Buzău, perioada de desfăşurare fiind 28 iunie – 31 iulie 2022.  
 

Vă recomandăm să mai citiţi: 


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările