O căprioară s-a înecat în heleşteul din Crâng, unde venea să se adape

O căprioară s-a înecat în heleşteul din Crâng, unde venea să se adape

Căprioarele din Crâng vin des la heleşteu pentru a se adăpa

Mai mulţi buzoieni care se plimbau prin Parcul Crâng, din municipiul Buzău au avut parte luni dimineaţă, de o descoperire şocantă în zona heleşteului. Mai exact, în jurul orei 07.30, ei au văzut cadavrul unei căprioare care plutea în apă.


Imediat, ei au anunţat autorităţile iar la locul respectiv au ajuns angajaţii URBIS Serv care au luat o ambarcaţiune cu care au transportat trupul animalului până la mal.

În zonă au ajuns reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi precum şi cei ai Direcţiei Sanitar-Veterinare Buzău. Aceştia din urmă au preluat căprioara pe care au dus-o la sediul instituţiei.

Totodată, au fost prelevate probe pentru a afla exact ce anume s-a întâmplat cu căprioara găsită fără viaţă, luni dimineaţă. 

Foarte probabil, animalul ar fi venit în zona heleşteului pentru a se adăpa şi a căzut în apă, fără a se putea salva.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările