Numărul prezentărilor la Urgenţele Spitalului Judeţean Buzău, la jumătate faţă de anii trecuţi

Numărul prezentărilor la Urgenţele Spitalului Judeţean Buzău, la jumătate faţă de anii trecuţi

Rigorile impuse de starea de urgenţă i-a făcut mai cumpătaţi şi mai liniştiţi pe buzoieni de Paşte. Dovadă, numărul mic de persoane, comparativ cu alţi ani, care au ajuns, de sărbători, la Unitatea de Primiri Urgente Buzău.

Ştiri pe aceeaşi temă


Astfel, în prima şi a doua zi de Paste, 184 de buzoieni s-au prezentat la Urgenţe pentru a primi îngrijiri medicale. 

Anul trecut, de exemplu, nu mai puţin de 326 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în prima si a doua zi de Paşte.

”Având în vedere contextul epidemiolog actual, anul acesta, de Paşte, numărul prezentărilor la U.P.U. a fost mai mic, comparativ cu alţi ani. Astfel, în data de 19.04.2020, s-au înregistrat de 82 de prezentări iar în data de 20.04.2020, s-a înregistrat un număr de 102 prezentări. Cazuistica a fost variată. Au predominat insuficienţele cardiace, infarctele miocardice şi traumatismele”, a declarat Adriana Bunilă, purtător de cuvânt SJU Buzău.

Şi numărul naşterilor a fost de două ori mai mic, de Paşte, faţă de alţi ani. Doar patru bebeluşi au sosit pe lume în prima zi de Paşte, la Maternitatea Buzău.

”În data de 19.04.2020, la Maternitatea Buzău au avut loc patru nasteri. Primul bebelus născut este o fetiţă cu greutatea 3 kg, scor apgar 9, născută spontan. În ziua de Paşte, au avut loc alte trei naşteri, este vorba despre trei baieţei”, declară purtătorul de cuvânt al SJU Buzău.

Mama fetiţei născută în noaptea de Înviere, la ora 5.22, este din comuna Unguriu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările