Numărul incendiilor a crescut de şase ori în Buzău, din cauza secetei. ISU are zile cu peste zece intervenţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa I. Bunilă
Sursa I. Bunilă

Incendiile de vegetaţie uscată au făcut prăpăd anul acesta în judeţul Buzău. Numărul intervenţiilor a fost de şase ori mai mare decât anul trecut, pe fondul secetei instalate încă din iarnă. Incendiul cel mai puternic a izbucnit pe dealul Istriţa, în luna martie.

Doar în primele şase luni ale acestui an, pompierii au intervenit pentru stingerea a nu mai puţin de 621 de incendii de vegetaţie uscată. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, au avut loc doar 98 de astfel de situaţii de urgenţă. 

Cea mai grea perioadă, când pompierii au fost chemaţi să stingă chiar şi peste zece astfel de incendii pe zi, a fost în februarie. 

În total, au fost afectate aproape 10.000 de hectare de mirişti, vegetaţie uscată, pădure şi litieră. 

Cel mai amplu incendiu de vegetaţie a avut loc pe dealurile de la Breaza, la sfârşitul lunii martie. 

Atunci au ars aproximativ 300 de hectare de vegetaţie uscată şi 50 de hectare de pădure, atât la Breaza, cât şi la Pietroasele. 

De trei săptămâni, autorităţile buzoiene au trecut la amendarea proprietarilor terenurilor incendiate, iar deocamdată, măsura pare că are efect. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Ocupaţia care a smuls din depresie o bătrână rămasă singură într-un cătun din Munţii Buzăului

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO  

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite