Noi reparaţii la podul de la Mărăcineni, care asigură traficul între Muntenia şi Moldova

Noi reparaţii la podul de la Mărăcineni, care asigură traficul între Muntenia şi Moldova

Sensul de mers al podului, de la Râmnicu Sărat către Buzău, a fost închis şi anul trecut pentru ample lucrări de reparaţii, iar timp de 5 luni, între aprilie şi august, cât au durat lucrările, tot traficul rutier a fost preluat de către celălalt pod, din aval.

Ştiri pe aceeaşi temă


Din cauza traficului intens, calea de rulare s-a deteriorat, motiv pentru care este nevoie de reparaţii. Astfel, la vară, se vor face lucrari si pe celălalt sens de mers.

Responsabilii Prefecturii Buzău vor supraveghea îndeaproape lucrările, la fel ca şi în cazul reabilitării podului metalic.

Spre deosebire de anul trecut, când traficul în zona podului a fost un calvar din cauză că nu exista o variantă ocolitoare în apropiere, de data aceasta, autorităţile dau asigurări că nu vor mai fi probleme. 

Cât de curând, va fi dat în folosinţă podul rutier de la Vadu Paşii, reabilitat cu bani de la Guvern, iar şoferii pot folosi această rută spre nordul judeţului pentru a evita aglomeraţia la orele de vârf.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: