Nebunii şoselelor: Un şofer a fost prins de două ori în aceeaşi noapte conducând beat
0Încă un „colecţionar” de dosare penale în Buzău. Pentru a fi siguri că un râmnicean de 26 de ani, aflat în stare avansată de ebrietate, nu se va urca la volan pentru a treia oară în aceeaşi noapte, poliţiştii l-au dus să doarmă în arest.
CITIŢI ŞI:
Patru tineri şi un copil au scăpat miraculos dintr-un cumplit accident VIDEO / FOTO
Accident cumplit pe şoseaua morţii. O maşină a ajuns cu roţile în sus, pe câmp
Un echipaj din cadrul Biroului Rutier de la Poliţia Municipiului Rm. Sărat care acţiona pe Bulevardul Eroilor a oprit pentru control o autoutilitară înmatriculată în străinătate, la volanul căreia se afla un râmnicean în vârstă de 26 de ani.
Şoferul duhnea a alcool iar poliţiştii i-au solicitat să se supună verificării cu alcooltestul. Conducătorul auto a refuzat, atitudine pe care şi-a menţinut-o şi în privinţa recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Râmniceanului i-a fost întocmit dosar penal, iar permisul de conducerea i-a fost reţinut.
Încăpăţânat, respectivul şofer nu s-a potolit şi s-a urcat din nou la volan peste numai patru ore, dar a dat din nou nas în nas cu poliţiştii. Povestea s-a repetat, a refuzat din nou alcooltestul şi i s-a întocmit încă un dosar penal, de data aceasta pentru că a condus deşi permisul îi fusese suspendat ceva mai devreme.
Pentru a nu mai risca să-l găsească şi a treia oară conducând în stare de ebrietate, poliţiştii l-au reţinut pe respectivul pentru 24 de ore şi l-au dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău.