Motivul pentru care CJ Buzău vrea să recupereze de la Uniunea Europeană milioanele de euro investite în sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BUZAU

Consiliul Judeţean ar putea recupera banii investiţi din fonduri proprii în infrastructura medicală, de la Uniunea Europeană. Este vorba despre milioane de euro, sume care ar urma să fie reinvestite tot în infrastructura medicală.

Dorinţa de a ridica standardele sistemului sanitar din judeţ determină conducerea Consiliului Judeţean să efectueze demersurile necesare pentru a recupera de la Uniunea Europeană banii pe care i-a investit, din fondurile proprii, în modernizări de unităţi spitaliceşti precum şi în achiziţionarea de aparaturi medicale moderne. 

Sunt câteva milioane de euro din fonduri europene pe care, dacă le-ar recupera, Consiliul Judeţean le-ar investi tot în infrastructura medicală. ”Pe anumite investiţii făcute în infrastructura medicală şi în aparatură există posibilitatea de a ne recupera aceşti bani din fonduri europene. Este vorba de câteva milioane de euro şi dacă aceşti bani se vor recupera ei nu vor avea altă destinaţie, ci vor fi cheltuiţi tot în infrastructura de sănătate”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu.

Ultimele investiţii majore realizate de Consiliul Judeţean cu fonduri proprii au fost cele făcute la Spitalul de la Pârscov şi la noua Maternitate Buzău. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite