Mărturiile uluitoare ale unor piloţi de elicoptere de la Boboc după întâlnirea cu un OZN

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elicopterele se aflau în zbor de noapte
Elicopterele se aflau în zbor de noapte

Subiectul ”OZN” a explodat în Statele Unite, după ce Pentagonul a confirmat că imaginile care arătau obiecte zburătoare neidentificate sunt reale. Nu numai piloţii americani relatează despre apariţii stranii în misiunile lor, ci şi românii. Despre o astfel de întâlnire, înregistrată în 1992,  povesteşte şi Marcel Smoleanu.

Un fost director al serviciilor de informaţii ale Statelor Unite ale Americii a afirmat că există numeroase observaţii în întreaga lume pe care şefii militari nu au putut să le explice. Detaliile multora dintre ele vor fi publicate într-un raport al şefilor Pentagonului în iunie, a spus John Ratcliffe, fost director al serviciilor de informaţii naţionale sub conducerea lui Donald Trump.

Aici se pot încadra şi mărturiile militarilor de la unitatea de aviaţie Boboc, judeţul Buzău, care în timpul unui zbor de antrenament cu elicoptere IAR-316, piloţilor le-a apărut în cale o sferă de un roşu puternic.

Era de două ori mai mare decât pala elicei şi o viteză de deplasare pe care, spune Marcel Smoleanu, pilotul unuia dintre elicopterele din formaţie, nici măcar rachetele care pleacă pe lună nu o atinge.

Trei elicoptere Alouette au decolat de pe aerodromul Boboc, la aproximativ un minut şi jumătate unul după celălalt, Marcel Smoleanu fiind la manşa primului aparat. ”A fost o noapte foarte frumoasă, un cer plin de stele. Era puţin răcoare, ţin minte că îmi luasem geaca de zbor îmblănită”, îşi aminteşte Marcel Smoleanu.

Zburau pe direcţia Buzău - Urziceni, paralel cu şoseaua europeană E 85. ”Era ora 23. Fiecare era cu gândurile lui, mai ales că prinsesem şi o muzică liniştitoare la radio. Zburam la o sută de metri de sol şi vedeam Urziceniul, luminat. La un moment dat, brusc, în partea stângă s-a aprins o sferă mare, roşiatică, incandescentă”, îşi aminteşte comandorul buzoian.

buzau

Membrii echipajului au încremenit, apoi au început să caute confirmări atât de la sol, cât şi de la piloţii celorlalte elicoptere. 

”Am estimat-o ca având diametrul de două ori mai mare decât lungimea elicopterului. Deci, vreo 20 de metri. Mai târziu, colegul Doru Drăgoi, care era în punctul de comandă şi ne-a văzut pe tubul de la radiolocator, a spus că dimensiunea punctului nu a fost dublu, ci mult mai mare. Iar apropierea, o estimam cam la un kilometru dar şi în aces caz de la radiolocator am aflat că eram mult mai aproape şi era să ne ciocnim. Între timp, i-am întrebat pe cei din spate, aţi văzut ce am văzut şi eu? Au zis da, dar cu o voce din care mi-am dat seama că erau şi ei marcaţi de ce vedeau”, spune Marcel Smoleanu.

Obiectul neidentificat a însoţit elicopterele preţ de câteva secunde, timp în care aparatele de bord au funcţionat la parametrii optimi. 

„Avea la început viteză mică, 150 de kilometri pe oră. Apoi, a dispărut de lângă noi cu o viteză uluitoare, accelerată de la început. Niciun vehicul de pe pământ nu poate să accelereze în asemenea fel. Mig-ului 21 îi trebuie secunde ca să ajungă la viteză supersonică. Când ne-a tăiat calea, s-a oprit exact pe direcţia noastră. Deci şi oprirea s-a făcut brusc, sfidând legile fizicii. Abia atunci am simţit frica. Am redus viteza  până la zero, dar am făcut şi viraj la stânga, ca să ieşim din axul de zbor. În momentul în care am făcut această evoluţie şi ne-am stabilizat în zbor orizontal sfera s-a stins brusc”, îşi aminteşte fostul pilot de elicopter.

buzau

Smoleanu mărturiseşte că a aflat ulterior că OZN-ul doar se camuflase. ”Când i-am întrebat pe cei de la punctul de comandă dacă odată cu stingerea lui au mai văzut obiectul, au spus că s-a plimbat tot timpul printre noi. Imediat după ce s-a stins sfera, cu toate că ştiam că eram singurii pe raionul de zbor, lucru spus de la radiolocaţie, am luat legătura cu cei de la Alexeni, aerodrom în noaptea aceea de rezervă. Am întrebat, aveţi ceva în aer? Ei au spus nu şi fără să îi mai întreb au spus că nici măcar Otopeniul nu are nimic în aer”, povesteşte Marcel Smoleanu.

Cele trei elicoptere au fost aduse urgent la bază, iar membrii echipajelor au fost trimişi acasă, fără să mai treacă prin obişnuitele şedinţe pentru concluzii. 

”A doua zi dimineaţă, ofiţerul de la poartă ne-a spus să mergem direct la comandant în birou. Acolo, generalul Alexandru m-a luat pe mine primul: ia spune, ce aţi văzut azi-noapte? Am povestit dar nici nu m-a lăsat să termin, s-a ridicat de pe scaun şi a zis: nu aţi văzut nimic. În a treia zi a venit un maior de la comandamentul aviaţiei şi i-a cerut lui Drăgoi înregistrările radio. Le păstrase pentru că erau interesante. Maiorul le-a luat şi a spus că din acest moment raportaţi direct la sectorul zbor al comandamentului aviaţiei, pentru că ne-au înnebunit ăştia cu simulatoarele lor. Probabil că aceste fenomene erau multe”, spune Smoleanu.

Comandorul Marcel Smoleanu crede că astfel de întâlniri au loc pe tot globul, dar sunt ţinute în mare secret, pentru a nu panica lumea. 

”În anii '80, când eram în Tratatul de la Varşovia, am primit de la un maior din comandament copia unui raport, scris la maşină şi însoţit de fotocopii, în care erau exemple întâlnite la ruşi. Erau unele fotografii cu o epavă şi KGB-işti care înconjurau resturile. Au făcut analiza din care erau făcute şi au tras concluzia că au fost făcute din elemente existente pe pământ, dar pe care noi nu aveam cum să le prelucrăm, pentru că nu aveam tehnologia”, declară Marcel Smoleanu.

buzau

Cerul Buzăului, brăzdat de obiecte zburătoare neidentificate

Locotenent-comandorul Doru Drăgoi, azi în rezervă, era şef de tură în acea noapte la punctul de comandă radar de pe aerodromul militar Boboc. Îşi aminteşte că în acea noapte Buzăul fusese survolat de mai multe obiecte neidentificatei. 

"După ce i-am adus pe ai noştri la aterizare, cei de la radiolocaţie mă sună şi îmi spun să fiu atent din nou la ecran. Când m-am uitat pe radar am văzut o mulţime de ţinte, peste zece la număr. Acestea aveau evoluţii ciudate în zona Mărăcineni - Săpoca, la circa 10 kilometri nord-est de Buzău. Mergeau de parcă erau elicoptere, în şir, până la Săpoca, apoi, una câte una, făceau un viraj de 180 de grade, după care dispăreau de parcă intrau în pământ", povesteşte Doru Drăgoi.

Vă mai recomandăm să citiţi:

Cercetătorii buzoieni au creat usturoiul Benone, cu gust dulce, acrişor şi iute. Legumicultorul care l-a comandat este fan Benone Sinulescu, rapsodul Buzăului

Afacerea bio a unei americance din Munţii Buzăului, care asigură finanţarea unui cămin de copii 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite