Lucrările a doi jurnalişti prezentate într-o expoziţie de fotografie şi grafică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Buzoienii s-au delectat cu expresia vizuală a unei expoziţii de grafică şi fotografie de excepţie, intitulată sugestiv: „Cotidian". Deschisă vineri, 27 august, astăzi, la lăsarea serii îşi închide porţile lăsînd în urmă un iz de monden combinat cu realitatea transpusă pe hârtie.

Au expus jurnaliştii Sandu Miroiu - grafică şi Iulian Gavriluţă - fotografie. Cei interesaţi mai au timp până la orele 21.00 să viziteze expoziţia la cafeneaua Bel -Ami de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.

Grafica şi fotografia, în accepţiunea celor doi artişti amatori nu este o artă a abstractului neapărat şi una a realului, prezentată într-un mod aparte. Aceste păreri au fost împărtăţite de cei doi, celor care au avut plăcerea să treacă pragul expoziţiei.

„Ceea ce am vrut să evidenţiez prin cele expuse a fost faptul că nu trebuie să ne ferim de realităţile cotidiene. Fotografia mea este una de reportaj, prinsă de shut-erul aparatului foto în graba reporterului aflat pe teren şi nu una de studio cu briz-brizuri şi lumini controlate. Am dorit să scot în evidenţă mai multe aspecte ale urbanului, pe lîngă care, cei mai mulţi trec fără să le observe", precizează Iulian Gavriluţă.

Potrivit organizatorilor, tema aleasă s-a vrut a fi o introspecţie în viaţa urbei, aşa cum e văzută de ochiul atent al unui om de presă, deprins cu scormonirea mundanului.

De asemenea, grafica expusă pe pereţii locaţiei gazdă s-a vrut a fi o mai mare adâncire a cotidianului văzut de artist.

„Multe din piesele expuse au fost făcute iniţial pe şerveţele, stînd la o terasă sau reproducînd ceea ce am văzut pe unde am umblat. Grafica este o altă formă de exprimare a cotidianului în alb şi negru", ne-a declarat Sandu Miroiu.

Pe lîngă încîntarea vizuală, cei care au participat la vernisaj au avut parte şi de o muzică ambientală şi de discuţii pe măsură. Se pare că încet, încet şi cetatea Buzăului îşi extinde aria de interes, iar cetăţenii ei ies nu numai la terase ci şi la astfel de manifestări mondene.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite