VIDEO Lucrări importante la noul pod de la Vadu Paşii. Sunt aşteptate pe şantier două macarale unice în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Punţile metalice ale noului pod de la Vadu Paşii vor fi montate, în primă fază, pe jumătate din lungimea construcţiei, cu două macarale de 600 de tone care sunt unicat în România. Este prima lucrare  complexă, programată în luna septembrie, după ce viitura din primăvară a amânat execuţia podului, provocând pagube considerabile constructorului.

Primarul din Vadu Paşii spune că, fiind o lucrare de mare anvergură, pot apărea şi anumite riscuri de întârziere în ceea ce priveşte ternenul de finalizare.

“Este o lucrare costisitoare şi din punct de vedere al efortului uman dar şi financiar care nu se poate realiza peste noapte aşa cum cred unii oameni neavizaţi. Suntem conştienţi că lucrurile nu sunt chiar atât de simple dar sperăm ca firma de construcţii va finaliza rapid acest obiectiv de mare impact pentru comuna noastră”, a declarat Gheorghe Firon, primarul comunei Vadu Paşii.

După montarea punţilor rutiere, urmează ca muncitorii să toarne asfaltul şi astfel podul să fie dat în folosinţă. 

Cel mai probabil, etapa finală se va face în primăvara anului 2020.

Noul pod de la Vadu Paşii este construit cu bani de la Consiliul Judeţean Buzău şi Ministerul Dezvoltării, investiţia ridicându-se la peste 26.000.000 de lei.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite