Locuinţele modulare pentru sinistraţii din Bisoca, oprite pe traseu, din cauza drumurilor proaste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Containerele au câte patru paturi
Containerele au câte patru paturi

Reprezentanţi ai ISU Buzău s-au deplasat şi astăzi la Bisoca, pentru a găsi împreună cu autorităţile locale o modalitate de a aduce modulele de locuit pe amplasamentele stabilite. Acestea sunt depozitate la Vintilă Vodă, pentru că drumurile proaste până la Bisoca nu permit deocamdată transportul lor până la destinaţie.

În urma analizei Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Bisoca, pentru familiile care au avut locuinţele distruse de alunecarea de teren din localitatea Lacuri, au fost solicitate un număr de patru locuinţe modulare, locuinţe ce vor avea în dotare câte patru paturi de campanie. 

Un modul va fi amplasat în punctul ,,Borcăiaş Neculai” din satul Lacurile, alte două, în punctul ,,Neculai Gheorghe” din satul Lacurile, şi cel de-al patrulea modul, în punctul ,,Saivanul lui Eugen Budui”, de lângă DJ 204 M. 

Locaţiile au fost stabilite de comun acord cu firma de distribuţie a energiei electrice, astfel încât să existe posibilitatea racordării acestora la reţea.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Buzău a luat toate măsurile necesare efectuării transportului, dar ca urmare a precipitaţiilor din ultima perioadă, terasamentul căilor de acces către punctele mai sus menţionate s-a deteriorat, prezentând porţiuni mai greu accesibile. 

După remedierea acestora, se va proceda la transportul locuinţelor modulare, care în acest moment se găsesc pe raza comunei Vintilă Vodă. 

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite