VIDEO Liviu Dragnea a fost huiduit la Buzău, la manifestările de Ziua Eroilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva mii de persoane au îndurat ploaia timp de aproape trei ore, la Buzău, pentru a participa la cel mai mare ceremonial din ţară dedicat Zilei Eroilor şi Centenarului României. La eveniment a participat şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, care a fost întâmpinat cu huiduieli, după cum arată agenţia de presă News.ro.

La manifestările de la Buzău au ajuns preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, ministrul Apărării, Mihai Fifor, ministrul Culturii, George Ivaşcu, dar şi delegaţi străini din unsprezece state, reprezentanţi ai Bisericii şi ai Armatei.

La momentul sosirii la Cimitirul Eroilor, Liviu Dragnea a fost huiduit de oameni, după cum arată agenţia de presă News.ro.

Ploaia le-a dat bătăi de furcă şi oficialităţilor, care s-au descurcat fiecare cum a putut. 

Cine nu a avut loc sub acoperişul tribunei, s-a folosit de ce-a avut la îndemână, eşarfe sau agende. Mai greu le-a  fost miilor de copii prinşi în mulţime să-şi găsească adăpost.

De la ora 13.00 s-a desfăşurat cea mai mare paradă internaţională organizată vreodată la Buzău, la care au luat parte aproape 1.000 de militari români şi străini. 

Imagine indisponibilă

Parada militară internaţională a fost deschisă de detaşamentul militarilor din Austria, urmaţi de soldaţii din Bulgaria, Germania, Italia, Republica Moldova şi cei ai Marii Britanii.  

Au survolat cerul avioanele de tip Mig-21 Lancer, o celulă de avioane Eurofighter aparţinând Forţelor aeriene ale Marii Britanii şi cunoscutul avion IAR-99 Şoim aparţinând bazei aeriene Boboc din Buzău. 

Dintr-un elicopter IAR 316 B Alouette, mai mulţi militari vor arunca garoafe roşii în semn de recunoştintă pentru militarii înmormântaţi în Cimitirul Eroilor.

După parada militară preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea a susţinut o declaraţie de presă în care a felicitat Primăria Buzău şi M.Ap.N. pentru organizare şi pentru reabilitarea cimitirului.

„Vreau să felicit Primăria pentru implicarea şi pentru toate lucrările pe care le-a realizat aici, pentru modul cum arată acest cimitir care este cea mai mare necropolă pentru eroii cunoscuţi şi necunoscuţi din România şi unul dintre cele mai mari din Europa şi de asemenea să felict Ministerul Apărăii pentru modul în care s-a organizat. Chiar dacă a plouat şi chiar dacă plouă în continuare, asta contează mai puţin, ba dimpotrivă, când plouă este belşug. Am venit şi plec cu respect”, a spus Liviu Dragnea.

Printre buzoienii veniţi să asiste la cea mai mare paradă militară internaţională organizată la Buzău s-au aflat şi aproximativ 5.000 de elevi, îmbrăcaţi în tricouri cu sigla municipiului Buzău oferit de Primărie. 

Miercuri seară, 400 de militari din cinci ţări au defilat cu torţe aprinse pe străzile oraşului Buzău în deschiderea manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor şi de sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire.

Peste 330.000 de militari români şi-au pierdut viaţa în prima conflagraţie mondială, iar aproximativ 76.000 au rămas invalizi. Acestora li se adaugă victimele din rândul populaţiei civile, răpuse de boli, foamete sau executate de trupele de ocupaţie.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite