Lansare de carte la Biblioteca Judeţeană: „Ultimul zbor cu soţii Ceauşescu”, de Alexandru Popa

Lansare de carte la Biblioteca Judeţeană: „Ultimul zbor cu soţii Ceauşescu”, de Alexandru Popa

Comandorul (r) Alexandru Popa îşi va lansa la Buzău o carte despre soţii Ceauşescu

Miercuri, de la ora 16, la Biblioteca Judeţeană Buzău va avea loc lansarea volumului „Ultimul zbor cu soţii Ceauşescu”, de Alexandru Popa. Manifestarea este organizată în cadrul Zilelor Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu” Buzău.


„Ultimul Zbor cu soţii Ceauşescu” este o carte document autobiografică a comandorului (r) Alexandru Popa, pilotul care a făcut parte din echipajul care i-a transportat la Târgovişte pe „călăii” cuplului Ceauşescu. 

Sunt relatate trăirile pilotului în misiunea din 25 decembrie, zi în care au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu şi, apoi, peripeţiile pe timpul transportului cu elicopterul a trupurilor celor doi, de la Târgovişte la Bucureşti.

Sunt descrise, în premieră, unele misiuni de zbor cu elicopterul, executate de familia prezidenţială înainte de 1989, în vizite de lucru şi la vânătoare, precum şi tabieturile acestora.

De asemenea, sunt prezentate, într-un stil direct, concis şi clar, momente importante, unele în premieră, din perioada evenimentelor din decembrie 1989.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: