Judeţul lui Marcel Ciolacu rămâne fief PSD. Social-democraţii au luat cele mai multe primării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţia Judeţeană Buzău a Partidului Social Democrat, condusă de Marcel Ciolacu, lider şi la nivel naţional, a câştigat un număr de 67 de primării, dintr-un total de 87. Celelalte 20 de primării sunt împărţite între PNL, PMP, PRO România şi USR-PLUS.

Municipiile şi oraşele din judeţul Buzău vor fi conduse de primari PSD. Primarul în funcţie, Constantin Toma, a câştigat un nou mandat de primar al municipiului Buzău, obţinând 78,08 la sută din voturi. 

Adrian Zoican, (PNL) a strâns 7,3%, iar ceilalţi candidaţi au obţinut sub 5%. Constantin Florescu (PMP) a obţinut 4,4%, Irinel Cârstea (USR), 4,1%, Constantintin Ionescu (Pro România), 2,4%, iar Ion Viorel (ALDE), 1,5%. 

PSD Buzău a scos un scor mare şi la Consiliul Local al Municipiului Buzău: PSD 61,4%. PNL are 13,8%, USR 7%, PMP 6,4%, ALDE 4,7%, iar Pro România 3,1%.

La Râmnicu Sărat, social-democratul Sorin Cîrjan a obţinut 56%, faţă de 33% cât a obţinut candidatul PNL, Viorel Holban.

Social-democraţii domină şi Consiliul Judeţean. Preşedintele actual, Petre Emanoil Neagu, a obţinut 60,37%, urmat de liberalul Cristinel Romanescu, cu 17,28%, Ştean Gabriel Ionică (USR-PLUS), cu 10,93%, şi Adrian Mocanu (PMP), cu 5,78%. 

La Consiliul Judeţean, Alianţa PRO Buzău (PSD-PRO România) a obţinut 60,05%, Partidul Naţional Liberal 16,38%, Alianţa USR-PLUS 11,20%, Partidul Mişcarea Populară 8,13%, iar Alianţa Liberalilor şi Democraţilor 4,23%.

În judeţ, PSD a câştigat un număr de 67 de primării, dintr-un total de 87, în urma alegerilor de duminică.

Partidul Naţional Liberal a obţinut victoria în zece comune: Cochirleanca, Brădeanu, Tisău, Scutelnici, Calvini, Chiojdu, Pardoşi, Padina, Beceni şi Vadu Paşii.

Partidul Mişcarea Populară şi-a adjudecat cinci primării: Gura Teghii, Năeni, Colţi, Scortoasa şi Zărneşti; PRO România a câştigat patru comune: Puieşti, Ziduri, C.A. Rosetti şi Bozioru. PLUS a câştigat la Lopătari, în alianţă cu USR. 

Pe aceeaşi temă: 

Rezultate Alegeri Locale 2020. PSD păstrează primăriile municipiilor şi oraşelor din judeţul Buzău 

Alegeri Locale 2020 - Şeful CJ Buzău spune că primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Constantin Toma (PSD), a obţinut un nou mandat

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite