ISU Buzău s-a dotat cu o autospecială pentru descarcerări grele

ISU Buzău s-a dotat cu o autospecială pentru descarcerări grele

Autospeciala are tracţiune 4X4

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău are, de vineri, o autospecială nouă construită special pentru descarcerare grea şi prim-ajutor calificat. Noua achiziţie are tracţiune 4X4 şi este destinată intervenţiilor pentru descarcerare şi salvare în cazul producerii unor grave accidente rutiere precum celor feroviare, aviatice sau tehnologice.


Noul vehicul este prevăzut cu echipamente performante electrice, hidraulice si pneumatice. Autospeciala este dotată cu accesorii de descarcerare performante, cu dispozitive pentru iluminat şi comunicaţii, echipament de protecţie a personalului şi de acordare a primului ajutor calificat.

Autospeciala pentru descarcerare grea a fost achiziţionată în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă” şi face parte dintr-un lot de zece autospeciale care îi revin judeţului Buzău, ca partener în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sud - Est pentru Situaţii de Urgenţă. 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău a primit deja patru autospeciale, respectiv două ambulanţe de prim-ajutor, o ambulanţă de reanimare şi una pentru descarcerări grele şi va mai primi trei autospeciale cu apă şi spumă, de mare capacitate, şi alte trei de capacitate medie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: