Impresiile din Afganistan ale unui fost poliţist. „Eram mereu în pericol, însă am avut şansa să nu fiu rănit“

Impresiile din Afganistan ale unui fost poliţist. „Eram mereu în pericol, însă am avut şansa să nu fiu rănit“

Gabriel Pârlog a stat 13 luni în misiune

Buzoianul Gabriel Pârlog este avocat de mai bine de un deceniu. A fost mai întâi poliţist, ofiţer de poliţie judiciară, iar spre finalul carierei în structurile MAI a fost recrutat pentru o misiune de pregătire a poliţiştilor afgani, într-un centru din nordul ţării asiatice. Mărturiseşte că a fost perioada cea mai intensă din viaţa sa.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Am avut ocazia să plec în Aganistan în perioada 2006 - 2007. Am stat acolo efectiv 13 luni, în programul internaţional de poliţie, IPP, adică International Police Program. Am fost foarte mulţi buzoieni. La Kabul, de exemplu, am întâlnit poliţişti detaşaţi în Bucureşti, dar foşti colegi de-ai noştri din Buzău”, spune Gabriel Pârlog. 
 
Chiar dacă era un program de poliţie, au fost oameni din mai multe structuri, spune buzoianul. Au fost şi din SPP, de la SRI antitero, de la cercetare-diversiune. Cei mai mulţi erau poliţişti, care au fost repartizaţi în diferite zone din Afganistan.
 
”Eu am optat pentru Afganistan, deşi aveam şi opţiunea Irak. După ce treceai anumite examene, puteai opta. 40 de inşi am plecat în 2006. Era opţiunea partenerului american să aleagă 40 de oameni pentru misiunea Afganistan”, spune fostul poliţist.
 
Primul impact a fost discrepanţa dintre sistemul judiciar pe care îl cunoştea, cel din România, şi modul de aplicare a legii în societatea afgană. ”Acolo funcţionează Sharia ca lege. Femeile sunt alungate, hoţilor li se taie mâna în continuare. Deci, încă funcţionează aceste lucruri, deşi comunitatea internaţională le tot atrage atenţia să renunţe la aceste lucruri şi să se alinieze la legislaţia mondială”, spune Pârlog.
 
Buzoianul s-a convins în scurt timp că lua parte la un război neconvenţional, fără reguli, fără tabere bine delimitate, în care riscul pândea la fiecare colţ de stradă. 
 
”Principala ameninţare erau dispozitivele explozive improvizate, acea mină pe care o îngropau, detonată de la distanţă, şi pe care aveai ghinionul să calci. Mai erau vestele cu încărcătură explozivă. Făceam foarte multe deplasări cu convoaiele şi eram mereu în pericol, însă am avut şansa să nu fiu rănit. Am avut însă colegi care au suferit. Chiar un băiat din Buzău a fost rănit în perioada în care eram în misiune. Nu a auzit două săptămâni”, povesteşte Gabi Pârlog.   
 
 
În centrul de instruire a poliţiştilor afgani în care a activat buzoianul Gabriel Pârlog erau dislocaţi ofiţeri din mai multe ţări. Americanii, sud-africanii, românii şi sârbii erau cei mai mulţi. În baza militară, mai erau încadraţi mulţi tineri băştinaşi, vorbitori de limba engleză. Aceştia au fost principalii vectori de informaţie, spune buzoianul, despre cultura şi obiceiurile localnicilor. 
 
”Centrul acesta de antrenament unde am fost dislocat încadra tineri. Erau două clase, clasa celor care cunoşteau ceva carte şi clasa celor care nu ştiau deloc. Întrebau ofiţerii americani cum îl cheamă pe tatăl tău. Răspundeau, Ahmed. Pe mama ta? Mahmoud. El niciodată nu dădea numele mamei. Dădea numele unui unchi, bunic sau rudă bărbat. Câţi fraţi sunteţi acasă? Trei, răspundea. Dar copii? Şapte. Nu făceau niciun fel de referire la surori”, spune fostul poliţist. 
 
La afgani, femeia nu există, a tras concluzia Gabriel Pârlog la scurt timp după ce a început misiunea în baza de instrucţie. ”Acolo e o chestie foarte ciudată, pe care nu prea o înţelegem noi, cei care ne respectăm mamele, soţiile, fiicele. Americanii au impus să angajeze câteva femei afgane pentru curăţenie, să câştige şi ele un ban. Ştiind ce probleme pot apărea, noi nu le salutam. Pentru că, dacă ne răspundeau, obligate de educaţia primară, erau bătute afară pentru că vorbiseră cu un infidel. Ca să nu le facem vreun rău, ne prefăceam că nu le vedem”, spune Gabriel Pârlog.
 
 
Buzoianul mărturiseşte că l-a fost impresionat, în primul rând, stricteţea vieţii din ţara asiatică, impusă de-a lungul multor ani de regimul taliban. Sosirea trupelor internaţionale a produs un mare şoc chiar şi în rândul generaţiilor tinere, care beneficiază de acces mai larg la informaţii din afară.
”Aveam mulţi tineri angajaţi în bazele noastre pe post de translatori. Patru dialecte erau vorbite acolo, în nord, urdu, pashtu, dari, farsi. Nu puteai să pleci nicăieri fără tinerii aceia, pentru că ei erau interfaţa. Erau foarte miraţi, de exemplu, că oamenii mănâncă de trei ori pe zi, că fac duş în fiecare zi, că au voie să se uite la televizor, pentru că talibanii le interziceau acest lucru. Erau sancţiuni şi dacă îţi rădeai barba şi dacă ascultai muzică”, povesteşte fostul poliţist. 
Acolo românii erau foarte bine văzuţi, spune fostul poliţist. A avut ocazia să intre într-o bază care era păzită exclusiv de trupe terestre ale MApN, profesionişti despre care comandantul american vorbea la superlativ. Gabriel Pârlog este convins că în cele 13 luni de misiune a învăţat trei lucruri importante care îl vor ajuta în viaţă şi carieră. 
 
”Ofiţerii aveau trei principii după care se ghidau. Siguranţa era pe primul loc; întotdeauna să ai grijă de tine şi de cei din jur. Apoi, niciodată să nu devii rutinat, să ai senzaţia că dacă ai făcut un drum de zece ori, a unsprezecea oară e la fel de sigur. Oricând poate apărea ceva. Al treilea, cu cât ştii mai puţin, cu atât mai bine. Fiecare era specializat pe ceva anume şi nu aveau meteahna asta românească de a pretinde că le ştie pe toate. În momentul în care unui om îi dai responsabilităţi foarte clare şi nu multe, le va face bine”, mărturiseşte Gabi Pârlog. 
 
În tabără, nu existau discuţii rasiste, xenofobe şi era tabu să deschizi subiecte despre religie. ”Te aflai la o masă cu americanul, cu sudafricanul, sârbul, fie să bei un suc sau o cafea, fie să pregăteşti o misiune, şi uitai de religie, de naţionalitate. Erai o echipă în interiorul căreia fiecare avea rolul să protejeze pe cel de lângă el”, declară Gabriel Pârlog. 
 
 
Acesta consideră justificată intervenţia externă în Afganistan, ”deoarece acolo erau tabere de pregătire pentru sinucigaşii cu veste explozive, erau culturile de maci”. Chiar a ajuns într-o astfel de plantaţie, spune buzoianul, unde a mâncat miere de albine din polen de mac.
 
”După ce iniţial le-au distrus culturile de mac cu napalm şi-au dat seama că nu e o soluţie. Era un tiran acolo, un lider local, pentru care muncea toată lumea şi asigura traiul unui întreg sat. Mergea toată lumea şi cresta bulbi de mac, până dimineaţa, făceau acea spumă, o manoperă foarte complicată şi de durată. Dacă le-au luat cultura de mac, oamenii nu mai aveau unde să muncească şi să aibă ce mânca. Atunci au realizat cei din coaliţie că trebuie să le ofere ceva în loc şi nu era suficient să distrugi cultura. Plăteau acei lideri locali şi ajutau să înfiinţeze culturi de mazăre, în zonele fertile”, spune Pârlog. 
 
Întors în ţară la începutul anului 2007, Gabriel Pârlog a decis să îmbrăţişeze o nouă profesie, cea de avoca, iar acum este membru în consiliul Baroului Buzău.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: