Iarna rezistă în zona de munte a judeţului Buzău. Localnic din Lopătari: „A nins cât pentru o lună” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Iulian Bunilă
Sursa Iulian Bunilă

Localnicii din zona de munte a judeţului Buzău s-au trezit miercuri cu nămeţi în curte. Dimineaţă, stratul de zăpadă măsura peste 15 centimetri, iar pe alocuri s-au format troiene. Mai multe comune se află încă sub cod portocaliu de vreme rea.

La Plaiul Nucului, comuna Lopătari, localitate aflată la peste 1.000 de metri altitudine, ninsoarea le-a dat bătăi de cap sătenilor.

”Ne-am trezit dimineaţă cu zăpadă de peste 15 centimetri grosime. Zici că vine Crăciunul, nu Paştele. Am muncit mult să deszăpezim prin curte, în faţa casei. E bună zăpada pentru că mai amână înmugurirea pomilor până când se va încălzi bine”, spune un localnic din Plaiul Nucului.

Oamenii din Plaiul Nucului spun că, marţi noapte, ”a nins cât pentru o lună”. Ei susţin însă că sunt obişnuiţi cu iernile lungi, în trecut având parte de ninsori şi în luna aprilie.  

”A nins în satele de sus, Plaiul Nucului, Ploştina. Nu au fost probleme însă noi avem utilajele pregătite, în cazul în care trebuie să intervenim”, transmite primarul din Lopătari, Claudiu Constantin.

La Bisoca, drumarii au ieşit pe şosele pentru a îndepărta zăpada de pe uliţe, acolo unde viscolul a format troiene. Şi aici, stratul de zăpadă a ajuns să măsoare aproximativ 10-15 centimetri.

Zona de munte a judeţului Buzău se află sub cod portocaliu de ninsori până miercuri noapte la ora 23.00. 

Conform meteorologilor, va continua să ningă abundent, iar vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de peste 90- 110 km/h, în special la altitudini de peste 1500 m, unde va fi viscol puternic. 

Zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m. În rest, va fi cod galben,

De altfel, meteorologii spun că vremea va continua să fie capricioasă până sâmbătă la ora 10.00. Sunt aşteptate ploi şi ninsori la munte. Local se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi 15…20 l/mp şi pe arii restrânse 25 l/mp, îndeosebi în zona de munte.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Satul lui Băieşu, la final de poveste. Mai puţin de 40 de suflete rezistă în cătunul dintre dealurile Buzăului VIDEO

Comorile străbunilor, la judecata nepoţilor. Resuscitarea artei tradiţionale în „Athosul românesc“ FOTO

„Lacul cu Butuci”, delta din inima Bărăganului. Localnicii speră să devină staţiune VIDEO

Cum arată „colţii” care dau numele unei celebre zone montane din România. Piatra semipreţioasă renumită în regiune  

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite