Groapă comună descoperită pe un şantier din judeţul Buzău. De ce au localnicii motive de reală îngrijorare

Groapă comună descoperită pe un şantier din judeţul Buzău. De ce au localnicii motive de reală îngrijorare

Oseminte umane vechi, care par a proveni de la mai multe persoane, au fost găsite de o echipă de muncitori care lucrează la construcţia noului cămin cultural din satul Băbeni, comuna Topliceni. Rămăşiţele vor fi expertizate de specialişti pentru a afla vechimea şi originea acestora.

Ştiri pe aceeaşi temă


Localnicii din Băbeni cred că osemintele descoperite la o adâncime de aproximativ 30 de centimetri ar apartine unor victime ale marii epidemii de ciumă. 

Potrivit istoricilor, cea mai cumplită epidemie de ciumă din Ţara Românească a avut loc în anii 1812-1813, sub domnia lui Ioan Gheorghe Caragea, când s-au înregistrat circa 90.000 de victime. 

Osemintele ar putea fi însă mult mai vechi, având în vedere că primele epidemii de ciumă în Ţara Românească au apărut încă din secolul al XV-lea. 

Fosta directoare a scolii din Băbeni, Lenuţa Predescu, ştia de la străbunici că în locul respectiv a existat o groapă comună cu oseminte acoperite cu var.

Fosta directoare mai spune că în acelaşi loc, în urmă cu mai bine de 40 de ani, şi tatăl său, primar al comunei în acea perioada, a descoperit în pământ, la o adâncime de 15-20 de centimetri, fragmente osoase umane, când încerca să niveleze terenul. 

Din cauza aceloraşi suspiciuni privind ciuma, groapa comună a fost închisă imediat, iar zona a fost ocolită multă vreme de localnicii din Băbeni.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: