Glume macabre la miezul nopţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aseară un buzoian a anunţat poliţia că doi tineri au sunat la uşă iar în momentul în care a deschis a găsit la uşa apartamentului o cruce de lemn.

O echipă de poliţişti s-a deplasat imediat la blocul cu pricina. Reclamantul le-a spus oamenilor legii că la ora 00.15, cineva a sunat de două ori la uşa sa, iar când a deschis, a văzut doi tineri necunoscuţi care fugeau pe scări, iar lângă uşă era o cruce funerară, din lemn.

La scurt timp, o echipă formată din poliţişti de investigaţii criminale şi siguranţă publică a depistat un grup de şapte tineri, dintre care doi corespundeau semnalmentelor furnizate de apelant.

Toţi au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Buzău pentru verificări, ocazie cu care s-a stabilit că cei care au lăsat crucea la uşa apartamentului sunt doi tineri în vârstă de 16 şi 18 ani, ambii din Buzău. De asemenea, poliţiştii au mai identificat un tânăr de 21 de ani, tot din Buzău, despre care au stabilit că a smuls crucea respectivă de la un mormânt dintr-un cimitir din municipiu.

Pe numele suspecţilor a fost întocmit dosar penal pentru profanare de morminte, cercetările fiind continuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite