FOTO Schit salvat prin intervenţia a zeci de militari. Au împădurit versantul pe care se află monumentul

FOTO Schit salvat prin intervenţia a zeci de militari. Au împădurit versantul pe care se află monumentul

De Ziua Internaţională a Pădurilor, peste 80 de militari din Garnizoana Buzău, angajaţi ai Primăriei comunei Berca şi ai Postului de Poliţie local au împădurit un versant din Berca, pe care se află Schitul şi vechile ruine ale curţii boiereşti, ansamblu monumental aflat în pericol în faţa eroziunii solului.

Ştiri pe aceeaşi temă


Acţiunea a constat în plantarea a 1.500 puieţi de salcâm şi 200 puieţi de salcie în satul Berca, în zona afectată de alunecările de teren din apropierea Schitului „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, monument istoric naţional.

”Prin astfel de acţiuni se încearcă şi dezvoltarea în rândul tinerilor a unei atitudini pozitive ecologice, prin cultivarea grijii faţă de mediul natural, importanţa „plămânului” verde al Terrei şi rolul omului în menţinere lui, prin plantare de copaci”, a declarat colonel Ovidiu Conduruţă, şeful de stat major al Diviziei 2 Infanterie „Getica”.

Prin consolidarea versantului, s-a urmărit salvarea Schitului „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, vechi de 324 de ani, unele surse indicând existenţa unei biserici pe cel mai înalt deal din Berca chiar de la începutul anilor 1600. 

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: