FOTO Au început lucrările care vor transforma strada Cuza Vodă într-un veritabil centru istoric

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările au început în această toamnă
Lucrările au început în această toamnă

În sfârşit, au început lucrările de modernizare a centrului istoric al oraşului, din fonduri europene. Şantierul creează disconfort trecătorilor şi comercianţilor din principalul vad comercial însă autorităţile spun că orice lucrare de anvergură se face cu sacrificii.

Centrul vechi al oraşului Buzău, actuala Cuza Vodă, va trece printr-o serie de lucrări de restaurare a infrastructurii şi a mobilierului stradal, cu scopul de a reda buzoienilor unul din punctele de referinţă şi atmosfera din trecut. 

Lucrările se vor desfăşura atâta timp cât vremea va permite, apoi vor continua la primăvară. „Am intrat în ultima fază a reabilitării părţii de infrastructură, respectiv canalizare, apă şi telefonie, iar acum începe efectiv lucrarea de reabilitare. În cel mult o lună trebuie terminate lucrările la conductele de apă. În curând trebuie să sosească şi granitul. Sper ca mare parte din partea carosabilă să fie reabilitată până la venirea iernii, urmând ca în primăvară să finalizăm, să se instaleze mobilierul urban, să se realizeze iluminatul şi tot ceea ce este prevăzut în proiect“, a declarat viceprimarul municipiului Buzău, Sebastian Radu.

buzau

Locuitorii şi comercianţii de pe principalul vad comercial al Buzăului resimt disconfortul produs de şantier de mai bine de o lună. 

„Ne cerem scuze pentru neplăcerile pe care le vom crea în zonă, dar toată lumea va avea de câştigat. Nu poţi să construieşti fără şantier. Ne-am organizat cât se poate de bine şi vom încerca să creăm cât mai puţin disconfort trecătorilor şi celor care au spaţii comerciale pe această stradă“, a mai spus viceprimarul Sebastian Radu.

În ceea ce-i priveşte pe comercianţi, se caută o soluţie pentru aprovizionarea magazinelor de pe această stradă, deoarece mijloacele de transport nu vor mai putea intra în zonă. Conform proiectului, străzile adiacente vor fi închise cu piloni retractili şi doar pompierii şi ambulanţele vor mai putea avea acces pe Cuza Vodă.

buzau

Strada Cuza Vodă va fi decorată cu felinare de epocă, băncuţe de piatră, balustrade din fier forjat şi pavele luminoase. Stratul de asfalt va fi înlocuit cu dale de granit, în culori diferite, printre care vor fi intercalate 50 de dale speciale, cu spoturi de lumină. 

Vor mai fi montate zece bănci de piatră, 30 de lămpi stradale, un ceas de epocă, trei bazine de apă, trei buvete şi cinci panouri cu istoricul zonei. În proiectul de reabilitare este prevăzută şi montarea unor plăci cu texte despre istoricul zonei.

Sunt şanse ca, după reabilitare, centrul vechi al Buzăului să semene cu cel de acum o sută de ani. Firma care a realizat proiectul de reabilitare a străzii Cuza Vodă din Buzău a avut grijă să-i întrebe mai întâi pe istoricii de la Muzeul Judeţean cum arăta acest spaţiu pe vremuri. Rămâne ca firma de construcţii să respecte proiectul cu fidelitate.  

buzau

Centrul vechi, loc de întâlnire între buzoieni şi Alexandru Ioan Cuza

Centrul vechi al Buzăului are o istorie mult mai îndelungată. Potrivit istoricilor, în secolele 17 – 18, aici era un centru al negustorilor. Aceştia îşi săpaseră sub case, chiar sub nivelul pivniţelor, adevărate sisteme de ascunzători, unde îşi duceau averile şi familiile, în timpul incursiunilor pe care le făceau frecvent turcii din raiaua Brăilei. Printre buzoieni circulă şi acum o legendă cum că subteranul Buzăului este împânzit de tuneluri şi pivniţe secrete.

Pe 6 februarie 1859, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza ajungea la Buzău, în drumul său spre Bucureşti, pentru a-şi prelua domnia principatelor. Încântat de primire, Cuza a decis să înnopteze aici iar pe 7 februarie s-a întâlnit cu sute de localnici, în centrul comercial al oraşului. Drumul care a găzduit adunarea populară avea să fie botezat mai târziu Cuza Vodă. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite