Primul acoperiş viu, montat pe una dintre căsuţele de basm de la Berca

Primul acoperiş viu, montat pe una dintre căsuţele de basm de la Berca

Căsuţele vor avea grădini pe acoperiş

Căsuţele de poveste, realizate din lut şi cu ferestre din parbrize de maşină, care se construiesc la marginea localităţii buzoiene Berca au acoperiş. Şi nu oarecare, ci unul "viu", realizat din plante decorative şi iarbă. Potrivit specialiştilor, acest tip de acoperiş oferă, pe lângă un aspect plăcut, o bună izolare termică şi fonică a locuinţelor.

Ştiri pe aceeaşi temă


Ansamblul format din cinci căsuţe din lut a început să prindă contur în vara acestui an.  Construcţiile sunt rotunde, fără colţuri şi muchii. Tencuiala exterioară este un amestec de nisip, păr de capră, balegă de vacă şi foarte puţină apă. 

În pereţi au fost modelate nişe în care sunt puse sticle de diverse culori sau borcane prin care intră lumina de afară. Mai mulţi voluntari au venit la Berca pentru ultima etapă a construcţiei: montarea acoperişului verde. Potrivit specialiştilor, acest tip de acoperiş oferă, pe lângă un aspect plăcut, o foarte bună izolare termică dar şi fonică.

„Este un acoperiş viu şi sperăm să fie unul dintre cele mai frumoase din Romania care se va întinde pe o suprafaţă de peste 300 de metri pătraţi. În mare parte pătura vegetală este formata din plante cărnoase, Sedum iar pe lângă aceste plante se vor folosi plante perene, graminee câteva anuale pentru culoare şi biodiversitate. Avantajele unui astfel de acoperiş sunt multiple pornind de la avantajele financiare, pentru că vorbim de o izolaţie foarte bună, pentru că substratul este un foarte bun izolator termic şi pe lângă acesta infrastructura în sine este izolatoare pentru că se foloseşte un strat de drenaj cu rol dublu şi totodată o protecţie termo pentru că este din polistiren”, a declarat Cristian Anghel, de la Arta Gradinilor.

Arta Gradinilor este o companie care îşi doreşte să facă o diferenţă în ceea ce priveşte peisagistica în România, prin popularizarea unor soluţii sustenabile, executate la standard european.

”Sunt nişte costuri ceva mai mari dar diferenţa de cost se amortizează într-un timp scurt. Ca şi statistică, folosirea unui acoperiş verde beneficiază de o reducere de 25 - 28 la sută la costurile de încălzire pe lângă alte beneficii de gen biodiversitate şi o barieră fonică foarte bună. Vrem să facem aici un mini ecosistem şi să ajutăm plantele să se dezvolte şi chiar daca este un sistem creat de mâna omului, în timp, să devină de sine stătător şi să îl ajutăm cât mai puţin”, a declarat Cristian Anghel.

Societatea a organizat cu prilejul montării primului acoperiş din Cob Village un workshop sub denumirea „Green Roof 2014”, la care au fost sprijiniţi de Secţia de Peisagistică din cadrul Facultăţii de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, din cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism ”Ion Mincu”, din Bucureşti, prin intermediul studenţilor şi masteranzilor voluntari, aflaţi în practică de specialitate.

La acţiunea de montare a primului acoperiş verde al căsuţelor din Cob Village au participat pe lângă studenţii voluntari şi o parte din membrii asociaţiei turistice Ghizii României, care şi-au propus să promoveze intens zona de deal a judeţului Buzău cu toate atracţiile ei turistice.

Construcţia celor cinci case ce alcătuiesc Cob Village, un sătuc cu căsuţe desprinse parcă din poveşti, a fost ideea unei învăţătoare din judeţul Buzău care după ce a încercat să dezvolte o afacere cu turbine eoliene a renunţat pentru a-şi pune în practică visul de a avea un sătuc cu case construite doar cu materiale ca pe vremea bunicilor.
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: