Fost comandant de divizie şi expert în spionaj militar, în compartimentul de achiziţii publice al Consiliului Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Fostul comandant al Diviziei 2 Infanterie „Getica” Petrică Lucian Foca, general cu trei stele pensionar, este ca şi angajat la Consiliul Judeţean Buzău, în Compartimentul achiziţii publice. Dacă va trece proba interviului, el va ocupa o funcţie publică de execuţie, de „consilier clasa I, gradul profesional superior” în cadrul Serviciului achiziţii şi contracte.

Petrică Lucian Foca va fi angajat la Consiliul Judeţean în urma unui concurs, la care a fost candidat unic, în cadrul căruia a obţinut 89,67 puncte la proba scrisă.  

Mai are de parcurs proba interviului, care va avea loc luni, ora 14.00.

Generalul în rezervă cu trei stele Lucian Foca a deţinut, după pensionare, funcţia de consilier pe probleme militare al ex-premierului Mihai Tudose, funcţie din care a fost eliberat după demisia acestuia din urmă.

Fostul comandant al Diviziei 2 Infanterie „Getica” Petrică Lucian Foca a deţinut funcţia de consilier pe probleme de apărare în timpul mandatului fostului premier Mihai Tudose.

Lucian Foca s-a născut pe 24 august 1960, în Sinaia. Este absolvent al Liceului Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc şi al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. 

Între 1988-1990, a urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Militare, Facultatea de Arme Întrunite, pe care a absolvit-o ca şef de promoţie. În perioada 2000-2004 a fost comandant al Detaşamentului şi Batalionului de Informaţii Militare, iar între anii 2010-2014, comandant al Brigăzii de Informaţii Militare „Mareşal Alexandru Averescu”.

Din 2014 s-a mutat cu serviciul la Buzău, acolo unde a condus, vreme de 3 ani, Divizia 2 Infanterie „Getica”.

La jumătatea lunii mai 2017, generalul a părăsit funcţia de comandant al Diviziei 2 Infanteria „Getica” mare unitate ce îşi are cartierul general la Buzău. La vremea respectivă, el fusese promovat în funcţia superioară, aceea de comandant al Comandamentului Forţelor Întrunite. 

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite