Femeie din Buzău, lovită de un indicator rutier smuls de vânt

Femeie din Buzău, lovită de un indicator rutier smuls de vânt

Foto newsbuzau.ro

O tânără de 34 de ani a ajuns în această după-amiază la spital, după ce a fost lovită de un indicator rutier. Incidentul s-a produs pe strada Horticolei, în zona Parcului Marghiloman, din Buzău. Victima a ajuns la spital.


Indicatorul a fost doborât de vânt în această după amiază iar în cădere a lovit puternic o femeie care se afla în zonă. Victima este o buzoiancă de 34 de ani, care a fost lovită de panoul din tablă în zona abdomenului. Un echipaj de la Ambulanţa Buzău a fost solicitat la faţa locului pentru a-i acorda primul ajutor femeii, iar apoi pacienta a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău. Între timp, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: