Efectele secetei: animalele riscă să moară de sete. Pompierii au asigurat apa pentru animalele dintr-o comună buzoiană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Seceta începe să-şi facă simţite efectele în judeţul Buzău: pompierii buzoieni au fost solicitaţi astăzi să transporte apă pentru animale, la Căneşti. Pompierii sunt pregătiţi să efectueze transporturi de apă şi în alte zone ale judeţului, acolo este nevoie. Totodată, în aceste zile toride, responsabilii ISU Buzău atrag atenţia asupra pericolului izbucnirii unor incendii de vegetaţie uscată.

Meteorologii eu emis o nouă avertizare Cod galben de caniculă, valabilă pentru cea mai mare parte a ţării, inclusiv pentru judeţul Buzău, în intervalul joi, ora 10 – vineri, ora 23. 

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, temperaturile maxime vor atinge frecvent 33-37 de grade Celsius iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile ridicate înregistrate în ultima perioadă în judeţul Buzău încep să sece fântânile din zonele rurale. Aşa s-a întâmplat şi în comuna Căneşti, acolo unde fântânile utilizate pentru adăparea animalelor au secat, iar localnicii s-au văzut nevoiţi să apeleze la ajutorul autorităţilor.

Pompierii au transportat în această dimineaţă nouă mii de litri de apă în localitatea afectată puternic de secetă. Conform primarului comunei Căneşti, Marin Stoica, sunt salvate astfel un număr de 35 de bovine şi peste 600 de oi care au de suferit în această perioadă din lipsa apei. Apa adusă de pompieri va fi depozitată într-un bazin amenajat de Primărie, iar localnicii îşi vor aduce animalele la adăpat în locul respectiv.

Totodată, în aceste zile cu temperaturi extrem de ridicate, responsabilii ISU Buzău atrag atenţia asupra pericolului izbucnirii unor incendii de vegetaţie uscată.

De asemenea, în această perioadă, creşte numărul persoanelor care merg la scăldat în locuri nepermise, riscul producerii unor evenimente nedorite fiind unul foarte mare. Autorităţile îi sfătuiesc pe buzoieni să se scalde numai în locuri special amenajate, adică la ştranduri şi piscine.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite