Două autoturisme s-au ciocnit frontal în apropiere de Buzău: un mort şi un rănit

Două autoturisme s-au ciocnit frontal în apropiere de Buzău: un mort şi un rănit

Accident grav pe E85

Drumul European 85 îşi ia din nou tributul după ce în urmă cu numai două zile cinci oameni şi-au găsit sfârşitul. Un tânăr agent de vânzări a murit în această dimineaţă după ce a pătruns cu maşina pe contrasens şi a fost izbit în plin de un alt autovehicul. Şoferul care circula regulamentar a fost rănit grav şi a ajuns la spital. El este poliţist, lucrează la dispeceratul unic de urgenţă şi abia ieşise din tură.

Ştiri pe aceeaşi temă

Accidentul s-a produs azi dimineaţă la câţiva kilometri de municipiul Buzău. Agentul de vânzări de 30 de ani conducea un Logan şi venea spre oraş. Nu se ştie de ce a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens. A fost lovit în plin de un Volkswagen condus de un poliţist de 39 de ani şi aruncat direct în câmp, unde s-a răsturnat.

Şoferul Loganului nu a mai avut nicio şansă: a murit înainte să ajungă la el medicii de la ambulanţă. Cu maşina răsturnată, pompierii s-au chinuit zeci de minute să scoată dintre fiare trupul inert, apoi să decupleze bornele bateriei ca să nu producă scântei şi să aprindă combustibilul care se scurgea din rezervor.

Un al treilea şofer nu a putut să frinzeze şi a acrosat uşor maşina rămasă pe carosabil.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările