Dosar penal pentru furtul a 700 de litri de motorină din vehiculele unei societăţi

Dosar penal pentru furtul a 700 de litri de motorină din vehiculele unei societăţi

Un buzoian şi doi brăileni s-au ales cu dosar penal pentru furt de combustibil după ce în noaptea de 8 spre 9 februarie, în timp ce acţiona pe raza de competenţă, un echipaj mixt, format din poliţişti de la Secţia de poliţie rurală Pogoanele şi un jandarm a oprit pentru verificări o autoutilitară de Brăila la volanul căreia se afla un brăilean de 37 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă


Cu ocazia verificării interiorului autovehiculului, poliţiştii au constatat că transporta aproximativ 700 de litri de motorină.

Întrucât nu a reuşit să furnizeze date precise în legătură cu provenienţa încărcăturii, şoferul şi un alt brăilean de 32 de ani, care îl însoţea, au fost conduşi la sediul poliţiei pentru cercetări.

Din cercetările efectuate de către poliţişti a reieşit că cei doi brăileni s-ar fi înţeles în prealabil cu un angajat al unei societăţi de pe raza comunei Cilibia, în vârstă de 49 de ani, pentru achiziţionarea unei cantităţi de combustibil. 

Ajunşi la destinaţie, cei doi brăileni s-au întâlnit cu persoana în cauză, căreia i-au achitat suma de 1800 de lei, în schimbul a 680 de litri de motorină. 

Angajatul în cauză strânsese cantitatea respectivă în timp de la utilajele societăţii, iar vineri noapte urma să o predea cumpărătorilor, însă nu i-au ieşit socotelile.

Prejudiciul, estimat la suma de 4000 de lei, a fost recuperat şi predat reprezentantului unităţii păgubite.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat iar cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraş Pogoanele sub coordonarea procurorului de caz.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: