Deznodământ tragic în cazul buzoianului care a dispărut pe 8 iulie în Munţii Bucegi. Salvamontiştii au recuperat un schelet şi resturi de îmbrăcăminte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Cadavrul lui Viorel Lucian Găman a fost descoperit miercuri, 17 octombrie, în staţiunea Buşteni, şi a fost recuperat de salvamontişti câteva ore mai târziu, dintr-o râpă de pe Valea Seacă a Crucii. Bărbatul avea 41 de ani şi era dispărut de pe 8 iulie, când a pornit spre staţiunea Moeciu de Sus pentru a-şi întâlni iubita.

Salvamontiştii din Buşteni au fost solicitaţi, miercuri, 16 octombrie, să intervină pentru a recupera cadavrul unei persoane decedate. Corpul neînsufleţit a fost descoperit de un grup de turişti care se afla pe un traseu montan. Cadavrul se afla la baza unei rape din zona Valea Seacă a Crucii, un traseu nemarcat, extrem de dificil din Masivul Bucegi.

„Am ajuns la locul unde se află cadavrul aflat în stare de descompunere. Este împrăştiat trupul în mai multe locuri, cred ca de la animale. Este încălţat cu adidaşi, deci presupunem că a venit aici vara. Nu ştim dacă e de anul acesta sau de mai mult timp. Aşteptăm să ajungă colegii de la Criminalistică pentru a face cercetări la faţa locului”, declara George Haiduc, şef Salvamont Buşteni, la scurt timp după ce a ajuns în zonă pentru recuperare a cadavrului.

Ulterior, identitatea bărbatului a fost descoperită de către poliţiştii au început o anchetă pentru a stabili împrejurările care au condus la moartea bărbatului de 41 de ani. Salvamontiştii au mai recuperat un sac de oase şi resturi de îmbrăcăminte. Printre rămăşiţele împrăştiate pe pe câţiva metri pătraţi au fost descoperite actele de identitate ale lui Viorel Găman.

buzau

Apropiaţii buzoianului au primit vestea cu multă dezamăgire, fiind siguri că autorităţile nu au făcut tot ce trebuia pentru a-l găsi pe Viorel Găman. 

”După ce a fost sesizată dispariţia, ar fi putut verifica toate camerele de supraveghere de pe traseu, începând cu cele de la gară. Noi le-am văzut primii, dar după două săptămâni. Poliţiştii din Buşteni nu au făcut nimic atunci când trebuia, zilele s-au scurs, lunile s-au scurs şi, iată, acum am primit această veste tristă. Mi-au zis cei de la salvamont Buşteni că din punctul în care se ştia că a dispărut până la Valea Seacă, unde a fost găsit cadavrul,  este distanţă foarte mare, semn că a rătăcit multe zile înainte să moară. Din păcate se mai pot întâmpla astfel de cazuri iar autorităţile ar trebui să dea mai mare atenţie acestor cazuri, inclusiv să simplifice procedurile pentru reperarea telefoanelor”, ne-a declarat avocata Laura Manciu.

Pe data de 8 iulie, Viorel Lucian Găman a coborât din tren la Buşteni şi a pornit pe jos, prin munţi, până la Crucea Caraiman, punct din care ar fi dispărut. 

Întreaga poveste, AICI.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite