Demersuri pentru mutarea Serviciului Paşapoarte Buzău de pe Chiristigii, în sediul Prefecturii

Demersuri pentru mutarea Serviciului Paşapoarte Buzău de pe Chiristigii, în sediul Prefecturii

Arhivă adevarul.ro

Autorităţile vor să mute Serviciul Paşapoarte din clădirea de pe Strada Chiristigii în sediul Prefecturii, de pe Bulevardul Bălcescu, pentru fluidizarea activităţii de relaţii cu publicul. În sediul de pe strada Chiristigii ar urma să funcţioneze numai Serviciul Înmatriculări şi Eliberare permise auto.


În ultima perioadă, numărul solicitărilor a crescut, iar funcţionarii nu mai fac faţă. Oamenii au ajuns să facă liste de aşteptare cu ore bune înainte ca ghişeele să se deschidă. Oficialii din Prefectură sunt depăşiţi de situaţie şi recunosc să aşa se întâmplă de fiecare dată când vine vara iar numărul solicitărilor creşte, dar până acum nu a fost luată nicio măsură. Singura soluţie pe care au găsit-o a fost întocmirea unor liste cu programări chiar de către funcţionarii de la ghişee.

Începând cu data de 13 iulie, pentru obţinerea paşaportului este necesară programarea la „ghişeul de informaţii şi eliberări paşapoarte” – etajul 1, iar pentru evitarea deplasărilor suplimentare la sediul serviciului, programarea se poate face şi telefonic. 

Pentru fluidizarea activităţii de relaţii cu publicul, reprezentanţii Prefecturii au început demersurile pentru mutarea Serviciului Paşapoarte în clădirea Prefecturii, de pe Bulevardul Bălcescu. Soluţia găsită de Prefectura Buzău a venit la scurt timp după ce subprefectul Sorin Gheorghe a fost trimis în această instituţie să organizeze activitatea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: