De ce nu mânca Ştefan cel Mare roşii? Pentru că nici nu ştia de existenţa lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa foto indiancountrytodaymedianetwork.com
Sursa foto indiancountrytodaymedianetwork.com

Este atât de prezentă în alimentaţia noastră, în salate sau sosuri, încât ne vine greu să acceptăm că până în secolul al XIX-lea românii habar nu aveau că există. Vorbim despre tomată, sau roşie, nelipsită acum din grădini. Puţini ştiu că tomatele au fost aduse de conchistadori în Europa, ca plante ornamentale, cu fructe mici şi galbene.

Vechii amerindieni au fost primii consumatori ai roşiilor, fructe care se găseau în flora spontană din văile Anzilor Cordilieri. Era consumată de azteci încă din jurul anului 700 e.n., numele pe care îl foloseau, ”tomatl”, fiind folosit şi astăzi în numeroase limbi.

”Despre tomate, mulţi cred că au fost aici de mii de ani şi sunt ale noastre. Nu este adevărat. Trebuie ştiut că fiecare plantă are o zonă de origini şi că ea a fost adusă la noi într-o anumită perioadă de timp, de cineva ştiut sau neştiut. Tomatele îşi au originea în America Centrală şi de Sud. Cel mai sigur loc de origine a tomatelor este indicat Peru, mai precis locurile înalte şi mlăştinoase din Peru. Acolo, întâlnim şi astăzi în flora spontană tomatele sălbatice”, spune Costel Vânătoru, cercetăor la Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău.

Conchistadorii întorşi din Lumea Nouă au fost cei care au adus seminţele roşiei în Europa. Primele tomate au fost aduse de spaniolul Hernan Cortez, atunci când s-a întors în 1519 din expediţia sa peste ocean. 

image
”În Europa au fost aduse destul de târziu. Sunt voci care spun că ar fi ajuns după anul 1400 însă primul document care face referire la aducerea tomatelor pe bătrânul continent este de la 1521. Se pare că cel care le-a adus şi care a vorbit despre ele este Hernan Cortes, celebru conchistador spaniol. La început, erau tomate mici, tip cherry aşa cum le spunem astăzi, de culoare galbenă, cu ţepi pe plantă, inclusiv pe codiţa fructului”, povesteşte specialistul buzoian în horticultură.

Prima atestare documentară a roşiilor în afara Spaniei a fost la 1544, în Italia, unde erau crescute ca plante ornamentale.

”Au fost aduse în Spania, după care au ajuns în Portugalia după care, uşor-uşor, în ţările din jur. Au fost considerate plante ornamentale. La 1544, avem un document, un ierbar al lui Pietro Andrea Mattioli, în care găsim o plantă de tomate. Ceva mai târziu, la 1548, în Italia sunt relatări cum că au apărut forme variate de tomate cu fructe roşii. Se pare că diversificarea a fost posibilă prin migrarea lor de acolo în Europa, unde au dat de alte condiţii de mediu”, explică cercetătorul Costel Vânătoru. 

Sursa foodmuseum.com

image

Timp de peste 200 de ani, până la finalul secolului al XIX-lea, majoritatea europenilor evitau să consume roşiile. Acestea erau supranumite „mere otrăvitoare”, iar oamenii credeau despre ele că provoacă boli şi chiar moarte, aceste credinţe fiind mai ales răspândite în rândul claselor superioare.

”În timp a apărut interesul de a fi consumate însă procesul s-a dovedit a fi foarte greu. Pentru că tomatele, făcând parte din familia mătrăgunei şi a altor plante din flora spontană de aici, plante toxice, europenii vreo 200 de ani nu s-au atins de fructe din punct de vedere alimentar. A trecut foarte mult timp până când s-a ajuns la concluzia că fructele acestei plante sunt gustoase, deşi trebuie să reţinem că partea verde nu este comestibilă nici măcar pentru animale. Ca aliment, o găsim în Franţa la 1788 introdusă în cultură”. 

Întârzierea cu care europenii au admis roşia ca fiind comestibilă era generată şi de unele neînţelegeri. Europenii bogaţi foloseau platouri de cositor şi plumb pentru a servi diferite alimente. Roşiile sunt foarte acide, iar atunci când erau puse pe aceste platouri intrau în interacţiune cu plumbul, astfel că persoanele care mâncau roşiile riscau să sufere o gravă intoxicaţie cu plumb şi chiar să moară.

Sursa gustos.ro

image

Momentul cheie pentru roşii avea să fie anul 1880, când napoletanii au inventat pizza, aliment ce a dus la creşterea în popularitate a inofensivei tomate. ”Primii care s-au ocupat de ameliorare în Europa au fost italienii, apoi francezii, după care au început şi celelalte ţări. Rezultatele cele mai palpabile le-au avut italienii care au rămas şi acum destul de aplecaţi pe tomate, în special pe cele pentru procesare industrială”, spune Costel Vânătoru.

După ce a fost diversificată în Europa, tomata a revenit pe continentul american, consumatorii ei crezând că au de-a face cu o plantă nouă. ”Interesant este că după acest parcurs, din America în Europa, la o perioadă de timp se întoarce din nou peste ocean însă este privită ca fiind o plantă nouă. Americanii s-au bucurat că au adus o plantă comestibilă din Europa, fără să ştie că este de fapt tomata lor dar care a dezvoltat alte varietăţi prin schimbarea condiţiilor de mediu”, precizează Vânătoru.


Sursa: ar.wikipedia.org

image

Cât de veche este tomata, în farfuriile românilor

Pentru a simboliza istoria scurtă a roşiilor pe teritoriul României de astăzi, într-o lucrare ştiinţifică, cercetătorul buzoian Costel Vânătoru şi-a numit capitolul dedicat celei mai îndrăgite legume ”Ştefan cel Mare nu a mâncat tomate”. 

”La noi, în România, a ajuns târziu însă nu se ştie de către cine a fost adusă. Se pare că primul document despre apariţia tomatelor a fost la 1835, o scrisoare de la Alecsandri către domnitorul Ghica de atunci, al Moldovei, în care se făcea referire la nişte plante de tomate. Documentul se referă la Moldova, deci prin această zonă a pătruns, ca tomată ornamentală. A durat foarte mult până când a intrat în cultură. După 1835 a fost cultivată pe suprafeţe foarte mici dar în cultura industrială, intensivă, o întâlnim tocmai după cel de-al Doilea Război Mondial”, spune horticultorul buzoian.

Potrivit cercetătorului Costel Vânătoru, primele soiuri de tomate cultivate în România au fost importate din Italia sau de la sud de Dunăre, de la grădinarii bulgari, precum soiurile Bizon sau Roma.

”În timp, tomatele din România s-au diversificat în soiuri locale, precum roşiile de Ţigăneşti sau tomatele de Buzău, care au fost omologate în ultimele decenii. Roşia cultivată în România este foarte valoroasă pentru că are aromă, gust, are ceva deosebit faţă de tomata cultivată în alte zone. Condiţiile de aici sunt aproximativ asemănătoare cu cele de origine şi dau un plus de calitate tomatei”, susţine Vânătoru.

În prezent, roşiile sunt consumate în jurul lumii în numeroase varietăţi, anual producându-se peste 1,5 miliarde de tone de tomate.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite