Cum ne bântuie comunismul la intrarea în localităţile României. Topul „operelor“ hidoase uitate la „poarta“ oraşului

Cum ne bântuie comunismul la intrarea în localităţile României. Topul „operelor“ hidoase uitate la „poarta“ oraşului

Intrarea în Buzău, dinspre Braşov FOTO Adevărul

Intrările în oraşele noastre, poate cele mai importante cărţi de vizită, lasă de dorit. Banale panouri din metal, uneori distruse de rugină, în puţine cazuri câte un monument, anunţă de cele mai multe ori un oraş pe măsură, ignorat de primii gospodari.

Ştiri pe aceeaşi temă

Buzăul este unul dintre municipiile care îşi întâmpină vizitatorii cu simple panouri, din orice direcţie ar veni ei. 
 
Excepţie face numai intrarea dinspre Râmnicu Sărat, al cărei aspect este îmbunătăţit de o statuie ecvestră, unică, realizată la dimensiuni mari, din inox.

Atunci când a realizat lucrarea de artă şi a decis amplasarea ei în giratoriul din dreptul cartierului Orizont, autorul a avut ca prim argument ideea de a înfrumuseţa poarta de intrare în oraş.
 
Celelalte porţi ale urbei de la Curbura Subcarpaţilor sunt însă sărace în edificii menite să îi ofere vizitatorului prime indicii despre specificul locului sau al oamenilor care îl populează. 
 
Doar intrarea dinspre Braşov este semnalizată cu un monument ridicat pe vremea comuniştilor, şi pe care a fost fixată o stemă oraşului, subdimensionată. 

 
Cine vine dinspre Brăila îşi dă seama că intră într-un oraş doar după siluetele blocurile care se conturează în zare. Autorităţile Buzăului recunosc că niciodată nu au luat în serios că subiectul amenajării unor monumente semnificative la intrările în urbe.
 
Lista oraşelor care lasă o proastă impresie chiar de la intrare este lungă, din păcate
 
La Bistriţa, tăbliţele care întâmpină la intrarea în oraş sunt aproape acoperite de vegetaţie uscată. Oficial, municipiul Bistriţa are şase intrări, neoficial doar în două locuri, ambele situate pe DN17, o tăbliţă cu funcţiuni mai degrabă rutiere îţi spune că ai păşit în oraşul imnului naţional. Aceasta este totuşi acompaniată şi de stema oraşului şi de o restricţie de viteză.
 
Realizarea unui semn sau simbol care să-i întâmpine pe cei care vin în Bistriţa nu a fost niciodată un proiect pe masa autorităţilor din ultimele trei mandate. Primăria Bistriţa pune un accent deosebit pe potenţialul turistic al municipiului, pe care încearcă să îl promoveze cu ajutorul struţilor, a ideii de cetate medievală, dar ignoră tocmai intrarea, care îi conturează străinului prima impresie.
 
La Slatina, de ani de zile, intrările în capitala judeţului Olt sunt neschimbate. Dintre cele trei intrări, una a fost oarecum îmbunătăţită prin montarea unor plăci de alucobond pe care a fost scris numele urbei, dar zona în cauză arată dezolant. Alta este situaţia în cazul celorlalte două intrări în oraş, deşi reprezintă două simboluri: o arcadă impresionantă ridicată în timpul comunismului şi un pod istoric peste râul Olt ridicat în 1891.

 
Modul cum se prezintă cele trei intrări în municipiul Slatina nu este deloc de natură a-i face pe locuitorii urbei să se simtă mândri de oraşul lor. Municipiul are trei intrări principale: două dintre ele se află pe DN 65, dintre care una o reprezintă podul peste râul Olt – dinspre Craiova, iar cealaltă intrare este dinspre Piteşti – pe sub o arcadă ridicată în anii ‘80, în vreme ce a treia intrare se află pe DJ 653 şi trece pe lângă sediul fabricilor Pirelli/TMK Artrom.
 
Nici Alexandria nu stă bine la acest capitol. Capitala judeţului Teleorman nu a avut niciodată şi nu are simboluri la intrare în oraş. Până şi cea mai mică localitate rurală a găsit în ultimii ani fonduri pentru realizarea unui modest monument care să semnalizeze intrarea în comună, ca să nu mai vorbim de marile oraşe.

 
Intrările în reşedinţa judeţului Teleorman sunt semnalizate doar de plăcuţele rutiere. Situaţia este cu atât mai neplăcută cu cât toate celelalte oraşe din Teleorman şi chiar şi unele comune au la intrare semnale caracteristice, sub formă de boltă sau de ansamblu arhitectural.
 
La Galaţi, poarta de acces în oraş este marcată, de zeci de ani, de un monument „oficial”, cam „uzat”. De-a lungul deceniilor, niciun arhitect n-a avut inspirata idee şi niciun edil iniţiativa de a marca intrarea în Galaţi aşa cum s-ar fi cuvenit pentru al şaptelea oraş ca mărime din ţară. De regulă, pentru turistul care intră întâia dată într-un oraş, un monument cu o simbolistică definitorie pentru aşezarea pe care urmează s-o viziteze sau măcar s-o străbată, simbolistică bine aleasă şi adecvat valorificată din punct de vedere artistic, trezeşte interes.
 
Municipiul Tulcea îşi primeşte vizitatorii dinspre Bucureşti, respectiv Constanţa, cu o hartă a municipiului, o plăcuţă de identificare învechită şi o construcţie în paragină.

 
Nici pentru arădeni, aspectul intrărilor în oraş nu este motiv de mândrie. Poarta dinspre Nădlac arată precum decorul unui film de groază. Ruinele unor foste fabrici dau fiori celor care intră în Arad din această direcţie. Cât priveşte intrarea dinspre Timişoara, monumentul care o străjuieşte are şi el un aspect dezolant.
 
Chiar dacă face parte din generaţia tânără, unul dintre sculptorii monumentalişti din Buzău, Bogdan Adrian Lefter, consideră că înainte de Revoluţie autorităţile păreau mai preocupate de ceea ce însemna primul impact vizual al oraşelor.
 
”Îmi amintesc că în perioada comunistă intrările în oraşe, comune şi chiar sate erau punctate prin construcţii din beton cu anumite valenţe artistice pe care era pus un text cu un mesaj şi denumirea locului si după caz o emblema. Acele lucruri au dispărut fiind considerate desuete, timpul punându-şi amprenta pe lucrurile neîntreţinute. Poate nu era cazul să întreţinem acele construcţii de al caror design voiam să ne îndepărtăm cât mai repede, poate era doar cazul să întreţinem viu spiritul de mândrie, că aparţinem unui loc şi să căutăm alte elemente artistice contemporane definitorii pentru zona georgrafică şi specificul cultural al fiecarui areal. În schimb avem doar indicatoare cu numele localităţii şi limita de viteză”, declară artistul Bogdan Adrian Lefter.
 
 
Identitatea unui oraş nu este dată numai de oameni, ci şi de impresia pe care o lasă unui turist sau unui simplu vizitator. Iar prima impresie, cea formată la primul contact cu urbea, este extrem de importantă.
”Intrările într-un oraş pot fi evidenţiate în numeroase feluri. Ideea principală este să existe acel element de impact vizual reprezentativ sau care să devină reprezentativ pentru oraş. Intrarea într-un oraş este cartea de vizită a acestuia, reprezentat de Municipalitate şi locuitorii lui. Ar trebui să sporească sentimentul de mândrie al locuitorilor că aparţin acelui spatiu  şi că anumite valori există şi sunt apreciate. Intrările într-un oraş le putem  compara din punct de vedere simbolic cu Porţile Maramureşene  unde ţăranii treceau cu demnitate, mândri de originea lor pe sub hăizaşul porţii devenind un act aproape ceremonial”, conchide artistul buzoian. 
Dacă multe intrări în oraş sunt semnalizate cu banalele indicatoare rutiere, câteva localităţi au făcut mai mult decât atât şi îşi întâmpină vizitatorii cu monumente ce poartă semnificaţii deosebite pentru comunitatea lor.
 
Unul dintre exemplele pozitive, crede artistul buzoian, ar fi Constanţa, unde la pătrunderea în oraşul portuar eşti întâmpinat de vapoare. Edilii reşedinţei de judeţ au avut prin 2003 o idee inedită. Au cerut Poliţiei de Frontieră cele 5 vapoare care ieşeau din uz şi urmau să fie casate.
 
Vasele militare au fost recondiţionate, revopsite şi urcate pe postamente, la fiecare cale de acces în oraş: dinspre Ovidiu, dinspre Lazu sau din Valu lui Traian.

 
Fostele nave de intervenţie ale Poliţiei de Frontieră au devenit astfel simbolurile intrării în oraşul Constanţa.
 
Cea mai veche vedetă militară din lot a fost amplasată la intrarea dinspre Ovidiu. VM 21 a fost construită în 1972, în Şantierul Naval Mangalia. La intrarea dinspre Mamaia este VM 26 construită în 1973. La intrarea dinspre Agigea a fost aşezată VM 30 din 1974, iar la gară străjuieşte VM 31 din 1975. Cea mai tânără scoasă la pensie este VM 38 din 1986, postată la intrarea dinspre Valu lui Traian.
 
La Slobozia, autorităţile locale au decis ca oraşul să aibă drept simbol două locomobile. Tranzitată de trei drumuri naţionale, DN2A, DN21 şi DN2C, reşedinţa judeţului Ialomiţa îi întâmpină pe cei care doresc să poposească pe meleagurile Bărăganului într-un mod inedit. 
 
 
La două din intrările în Slobozia, cea dinspre Bucureşti şi cea dinspre Constanţa, autorităţile locale, au montat două maşinării pe care gospodarii le foloseau în agricultură la începutul secolului. Denumite locomobile, utilajele au fost donate de Muzeul Naţional al Agriculturii, special pentru a le reaminti tututor celor care vin la Slobozia de faptul că odinioară aici a existat Grânarul Patriei.
 
La Sibiu, simbolurile burgului medieval şi ale fostei capitale culturale, dar şi un nume de legendă veghează intrarea într-unul din cele mai pitoreşti oraşe ale României. Pe panoul aflat la intrarea în municipiul Sibiu pe DN 1, dinspre Sebeş, stema oraşului duce mai departe, peste ani, povestea mândrului burg transilvănean şi a oamenilor vrednici, dornici de prosperitate.
 
Sub denumirea de astăzi, stă scrisă mare denumirea sub care este cunoscut oraşul în istorie, aceea de Hermannstadt.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările