Cum arătau oamenii care au trăit pe teritoriul Munteniei în Epoca Bronzului. La 1,70 metri erau consideraţi giganţi

Necropolele descoperite în zona Buzăului, studiate de arheologi şi antropologi, sunt importante izvoare de informaţii despre oamenii care populau aceste meleaguri în urmă cu mii de ani. Conform datelor obţinute din analiza osemintelor descoperite la Cârlomăneşti şi alte situri din ţară, bărbaţii şi femeile din preistorie erau mult mai scunzi decât cei de astăzi, iar la 35 de ani erau deja bătrâni.

Cimitirul de Epoca Bronzului de la Cârlomăneşti, asupra căruia sunt cercetări în curs, le relevă antropologilor detalii esenţiale despre oamenii care au trăit la Curbura Carpaţilor în urmă cu peste 3.000 de ani. 

Între anii 3.000 şi 1.600 î.H., Cultura Monteoru era una dintre civilizaţiile cele mai avansate la acea vreme, populaţiile monteorene locuind în aşezări amplasate pe înălţimi, cu locuinţe de suprafaţă, realizate din pământ şi lemn în sistem paiantă, cu anexe gospodăreşti, precum ateliere, cuptoare sau gropi de provizii.

Prin artefactele descoperite, situl arheologic dar şi în necropola de la Cârlomăneşti le-au oferit istoricilor date despre modul de viaţă al locuitorilor de aici, despre ocupaţia lor, meşteşugurile pe care le stăpâneau. Potrivit istoricului Daniel Costache, zona Munteniei şi sudul Moldovei a fost localizată una dintre cele mai avansate civilizaţii din Europa.

“Cultura Monteoru este fenomenul cultural-arheologic reprezentativ pentru manifestările din Epoca Bronzului din zona Subcarpaţilor de Curbură, de la Valea Prahovei până în sudul Moldovei. În primul rând, este vorba de varietatea tipurilor de artefacte, în al doilea rând este vorba că acest fenomen cultural-arheologic a avut cea mai mare întindere în timp, aproape 1.000 de ani, ceea ce este foarte mult pentru preistorie”, a precizat arheologul specializat pe Cultura Monteoru.

Cimitirul de la Cârlomăneşti este cercetat de o echipă de la Institutul de Arheologie din Bucureşti, Facultatea de Istorie, Institutul de Antropologie şi Muzeul Judeţean Buzău. 

”Are descoperite până în acest moment 105 morminte şi spre deosebire de alte cimitirea care nu au fost publicate sau au fost publicate parţial modul de tratare a indivizilorîn cimitire e cumva diferit. Înmormântările au mare cantitate de pietre în gropile mormintelor, există foarte multe înhumări care nu există în alte cimitire care aparţin Culturii Monteoru, avem morminte care au uneori şi până la cinci, şase indivizi reînhumaţi la diferite perioade de timp, în cadrul aceluiaşi mormânt”, spune antropologul Mihai Constantinescu.

Din punct de vedere ştiinţific, cimitirul este important pentru că până în momentul de faţă este unul dintre cele mai mari ansambluri funerare aparţinând Culturii Monteoru, de Epoca Bronzului.

”Este unul dintre cimitirele pentru care avem şi analiză antropologică, avem şi numeroase datări cu radiocarbon. Am aflat mult mai multe despre poziţiile de înmormântare ale acestor indivizi, diferenţele între sexe, modul în care erau dispuşi bărbaţii, modul în care erau puse femeile, atât în modul de aşezare a scheletului în groapă cât şi în privinţa inventarului funerar”, declară antropologul Mihai Constantinescu. 

Erau uriaşi, dacă depăşeau o înălţime de 1,70 m. 

Dintre particularităţile cimitirului aflat la 15 kilometri distanţă de municipiul Buzău se distinge detaliul conform cărora majoritatea înmormântărilor au avut scheletele dispuse chircite lateral pe stânga. În ce măsură aceste diferenţe de dispunere a cadavrelor, stânga sau pe dreapta, sunt în relaţie cu grupele de sex sau vârstă se va putea stabili abia după ample cercetări antropologice.

”Ştim mai multe despre stilul lor de viaţă. Avem în prelucrare şi analize privind dieta acestor populaţii, ştim mai multe despre starea lor de sănătate, ce înălţime aveau, ce mâncau de obicei, ce boli îi afectau. Am aflat că statura, pentru bărbaţi, era undeva la 1,55 - 1,60 m. iar pentru femei 1,50 - 1,55 m, vorbind despre statura medie”, spune antropologul Mihai Constantinescu.

Tot în urma cercetărilor antropologice s-a aflat că oamenii din Epoca Bronzului îmbătrâneau  de două ori mai repede decât cei din zilele noastre, iar mortalitatea, mai ales în rândul copiilor, era foarte ridicată. Până la apariţia antibioticelor, a penicilinei, infecţiile în corp erau de multe ori letale. 

”Speranţa de viaţa era asemănătoare cu a altor populaţii preistorice de pe teritoriul României, undeva în jurul vârstei de 30 de ani. De asemenea, ştim că unii dintre indivizi au fost afectaţi de scorbut probabil din cauza unei alimentaţii deficitare în anumite perioade ale anului, din cauza unor diferite infecţii, de la abcese dentare, până la infecţii care afectau oasele lungi, fracturi în urma unor căzături sau în urma unor episoade violente în cadrul comunităţii”, explică antropologul Mihai Constantinescu.

Conform specialistului în osteologie din cadrul Institutului de Antropologie Francisc Rainer, din Bucureşti, 35 la sută din totalul indivizilor descoperiţi până acum în cimitirul de la Cârlomăneşti sunt copii, ”dovadă că mortalitatea infantilă era foarte ridicată”. În preistorie şi până aproape de epoca modernă, mortalitatea infantilă era foarte ridicată, din cauza condiţiilor de viaţă deficitare, alimentaţiei precare.

Principalele plante cultivate de populaţiile aparţinând Culturii Monteoru erau cerealele, precum grâul, ovăzul, meiul, şi legumele precum spanacul, sfecla şi loboda. Creşteau în gospodării vite, oi şi porci.