Cum arată un pahar din sticlă de pe vremea Daciei Romane

Cum arată un pahar din sticlă de pe vremea Daciei Romane

Pahar din sticlă din perioada Daciei Romane

Muzeul Judeţean Buzău deţine în colecţia sa unul dintre cele mai vechi pahare din sticlă descoperite pe teritoriul României de astăzi. Vasul are peste 1.700 de ani vechime şi este, cel mai probabil, un import roman ajuns la nord de Dunăre ca urmare a schimburilor comerciale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sticla se produce din nisip, sodă calcinată sau potasă şi oxid de calciu sau var, care sunt topite la temperaturi ridicate. Întrucât materiale de bază sunt prezente în multe locuri ale lumii, teoretic, mulţi erau în stare să facă sticla. De aceea, istoricilor le este greu să determine cu exactitate când şi unde a fost învăţat secretul de a face sticla.
 
Din scrieri se pare că tehnica producerii sticlei a apărut cu foarte mulţi ani în urmă 
 
Unele teorii susţin că fenicienii sunt cei care ar fi inventat sticla, după ce un echipaj a acostat vasul la mal, iar când au vrut să gătească şi nu au găsit nicio piatră care să le susţină oala, ei au folosit azotat de potasiu, un component al sodiului, din depozitele vasului. l-au topit, iar în amestec cu nisipul de pe plajă a ieşit ceva ce semăna cu sticla lichidă. 
 
”În prezent nu se ştie cu exactitate când şi unde a fost fabricată pentru prima dată sticla. În secolul I d. Hr., un erudit roman cunoscut sub numele de Pliniu cel Bătrân relata în lucrarea sa Istoria naturală o întâmplare din care reiese faptul că descoperirea sticlei a fost accidentală şi se datorează unor corăbieri fenicieni. Acest pasaj constituie o reproducere a unei legende şi nu face trimitere la un eveniment istoric real”, precizează muzeograful buzoian Cătălin Dinu.
 
*** “După legendă, acolo (lângă râul Belus) a fost împinsă nava unor negustori de silitră, care s-au risipit de-a lungul plajei să-şi pregătească cina; cum nu aveau la îndemână pietre pe care să-şi ridice oalele, ei au folosit bulgări de silitră, luaţi de pe navă: aprinzându-se şi amestecându-se cu nisipul de pe plajă, a început să curgă un şuvoi de lichid translucid necunoscut mai înainte. Aceasta a fost originea sticlei (uitrum)”. (Pliniu cel Bătrân 36, 191)
 
 
Legendă sau nu, este o certitudine faptul că în zona Siriei de astăzi s-au descoperit urme ale vechilor ateliere de sticlărie. Fenicienii făceau comerţ cu sticla şi obiectele din sticlă în ţările mediteraneene.
 
Potrivit muzeografului buzoian, utilizarea unei substanţe sticloase neaderente la o bază a început cândva în perioada mileniului III î.Hr. în Egipt şi Mesopotamia, aici fiind descoperite mai multe obiecte de sticlă de dimensiuni mici, precum scarabei sau perle. 
”Recipientele din sticlă apar abia spre mijlocul secolului al XV-lea î.Hr. şi imitau cu precădere formele vaselor ceramice. Procedeul de realizare cel mai des utilizat implica modelarea sticlei în stare vâscoasă pe un nucleu de nisip amestecat cu argilă, care ulterior era îndepărtat. Alte metode de obţinere a unor astfel de recipiente includeau tăierea directă a vasului în blocul vitros sau presarea sticlei topite în tipar”, precizează Cătălin Dinu. 
Egiptenii au fost cei care au descoperit, după anul 1500 î.Hr. cum să dea formă sticlei, folosind matriţe. Tehnica suflării nu era cunoscută la acea vreme. Despre egipteni, s-a mai scris că amestecau cremene cu nisip pentru a schimba culoarea sticlei. Au învăţat că, adăugând cobalt în compoziţie, cupru sau magneziu, pot produce sticlă de diferite culori.

 
Momentul crucial al prelucrării sticlei l-a constituit descoperirea procedeului suflării în aer sau în forme. ”Această tehnică îşi are originea în Fenicia, la sfârşitul secolului I î.Hr., şi se răspândeşte rapid în primele decenii ale secolului I d.Hr., ajungând în cele din urmă şi în lumea romană, unde vasele realizate în acest fel intră treptat în obişnuitul vieţii cotidiene”, explică muzeograful buzoian.
 
Paharul de la Clondiru se Sus
 
Muzeul Judeţean Buzău are în colecţia sa unul dintre cele mai vechi pahare din sticlă descoperite pe teritoriul României de astăzi. Denumit de arheologi ”Paharul de la Clondiru de Sus”, vasul realizat din pastă vitrică semitransparentă, de culoare galben-verzuie şi decorat cu alveole faţetate, reprezintă, cel mai probabil, un import roman ajuns la nord de Dunăre ca urmare a schimburilor comerciale. 
”Astfel de recipiente apar destul de des în inventarele mormintelor şi în aşezările din arealul culturii Sântana de Mureş, tipuri similare cu cel descoperit în comuna Pietroasele fiind atestate şi în alte zone din ţară. Paharele din sticlă erau folosite pentru servirea băuturilor, iar prezenţa lor în morminte, alături de recipientele din lut ars, indică utilizarea lor şi ca vase de ofrandă, practică legată de credinţa comunităţilor Sântana de Mureş în viaţa de dincolo de moarte”, afirmă Cătălin Dinu, muzeograf.
Paharul din sticlă provine dintr-un mormânt de înhumaţie descoperit întâmplător în anul 1976, în perimetrul satului Clondiru de Sus, comuna Pietroasele.  Mormântul, situat la circa 1,2 km nord-est de castrul roman, era orientat pe direcţia nord-sud şi a apărut cu ocazia unor lucrări gospodăreşti. Arheologii au mai descoperit, pe lângă paharul din sticlă, un borcan lucrat la roată de culoare cenuşie şi două amfore, dintre care una păstrată fragmentar.
 
 
Mormântul a fost datat de către descoperitori în secolul al IV-lea d. Hr., perioadă care coincide cu apogeul culturii Sântana de Mureş pe teritoriul actual al ţării noastre (Moldova, Muntenia şi estul Transilvaniei).
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările